vineri, 2 decembrie 2016

Avertisment de la meteorologi: VINE IARNA!


O atenţionare meteorologică Cod galben de vânt puternic, ninsoare şi polei, valabilă în toate regiunile ţării, intră în vigoare începând de vineri de la ora 8:00, până sâmbătă, la ora 2:00.

Conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în intervalul menţionat se vor semnala intensificări ale vântului în vest, sud şi estul ţării, iar pe arii restrânse polei. De asemenea, vor fi ninsori însemnate cantitativ şi viscolite în zonele de munte din nordul şi centrul ţării.

Meteorologii avertizează că vor fi perioade de timp în care vântul va avea intensificări în Crişana, Banat, Oltenia şi Muntenia, iar în seara zilei de vineri şi în prima jumătate a nopţii de vineri spre sâmbătă (2/3 decembrie), mai ales în Dobrogea şi în sudul şi centrul Moldovei. Rafalele vor depăşi 55...65 km/h şi pe arii restrânse 70...75 km/h. Local, în aceste regiuni se vor semnala precipitaţii mixte care vor favoriza formarea poleiului.

De asemenea, în nordul şi centrul ţării, dar mai ales în zonele de munte va continua să ningă însemnat cantitativ, iar vântul va avea intensificări susţinute, viscolind şi troienind zăpada. Îndeosebi în zona înaltă a Carpaţii Meridionali, vântul va sufla tare, cu peste 90...100 km/h, viscolind puternic şi troienind zăpada, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 de metri.

În funcţie de evoluţia meteorologică, ANM va actualiza această atenţionare.AGERPRES
loading...

0 comentarii: