sâmbătă, 4 februarie 2017

PSD ar putea organiza manifestații pentru susținerea Guvernului Grindeanu: Mai mulți lideri ai partidului vorbesc pe Facebook despre această intenție


După 4 zile de proteste masive care au scos în stradă aproape un milion de oameni ce au urmat ședinței de guvern în care s-au adoptat acte pe justiție, PSD vrea o contra-manifestație. Aceasta va avea loc în București, săptămâna viitoare.

Liviu Dragnea a recunoscut că membrii PSD pun presiune pentru organizarea unei manifestații prin care să se susțină guvernul Sorin Grindeanu, dar a declarat că nu va organiza acest eveniment.

Deputatul Liviu Pleşoianu a anunţat, pe Facebook, că social-democraţii vor organiza un miting de susţinere a guvernului Grindeanu, manifestaţia urmând să aibă loc în cursul săptămânii viitoare.

”Vă rog aşteptaţi mesajul nostru oficial. Mitingul nostru va fi unul autorizat”, a scris Liviu Pleşoianu.

Ulterior, a precizat, la Antena 3, că decizia PSD a fost luată în cursul dimineţii de sâmbătă. ”Nu e vorba de o contramanifestaţie, respectăm dreptul oamenilor de a manifesta, de a ne spune iclusiv că suntem ciuma roşie (...) dar avem şi noi dreptul, cei care nu suntem poporul lui Iohannis că avem şi noi dreptul să ne facem vocea auzită. Vom face totul ca la carte, totul va fi organizat, autorizat, iar dacă va fi vreun incident va fi responsabilitatea dl. Klaus Werner Iohannis”, a declarat Pleşoianu, conform news.ro.

El a adăugat că, din cauza procedurilor de autorizare, mitingul va putea avea loc săptămâna viitoare.
loading...

0 comentarii: