luni, 6 februarie 2017

Rușine INCREDIBILĂ pentru un senator USR! A dormit în PARLAMENT ca oamenii pe care îi critica: M-am odihnit și eu puțin!


Senatorul USR Mihai Goţiu a fost surprins moţăind, în sala de plen, la şedinţa celor două camere reunit privind bugetul pe 2017. Goţiu a fost răpus de oboseală în timp ce colegii săi parlamentari dezbăteau despre fondurile pentru autostrăzi.

Mihai Goţiu este unul dintre cei care, săptămâna trecută, au stat peste noapte în Parlament, în semn de protest faţă de Ordonanţa 13.

Contactat telefonic la Antena 3, senatorul USR a confirmat că îl obosește procedura de aprobare a bugetului, pe care a numit-o ”cacealma”.

”Evident, mă odihnesc și eu. Eu am hotărât așa, să mă odihnesc puțin până când trece partea asta (...). Prefer să mă odihnesc în momente când totul trenează și să fiu atent în momentele în care contează”, a spus senatorul Mihai Goțiu, la Antena 3.
loading...

0 comentarii: