marți, 21 martie 2017

Decizia care poate ARUNCA ÎN AER scena politică. MUTAREA pe care Dragnea o pregăteşte în secret de la alegeri încoace. Anunţul OFICIAL se va face în scurt timp


Curtea Constuţională a amânat pentru a doua oară decizia în cazul excepţiei de neconstituţionalitate ridicată în luna ianuarie de Avocatul Poporului la Legea 90/2001, care nu îi permite liderului PSD Liviu Dragnea să fie membru al Guvernului din cauza condamnării definitive cu suspendare pe care o are în dosarul Referendumul. Noul termen fixat de judecătorii CCR este pe 4 aprilie.

Judecătorii CCR nu au luat nici marţi o decizie în cazul legii privind componenţa Guvernului, amânând pentru 4 aprilie decizia. La ultimul termen CCR a amânat decizia pentru astăzi, judecătorii neajungând la o soluţie. „Nu am reuşit să ajungem la o soluţie.

Am simţit nevoia să aprofundăm mai bine cauza şi să analizăm cea mai bună dintre variantele care s-au discutat astăzi, care sunt mai multe”, a precizat preşedintele CCR, Valer Dorneanu, în data de 7 martie. El a spus că nu au existat presiuni politice nici în această speţă, nici în altele şi că s-au evocat mai multe variante de decizie, „într-un fel, în altul”.

Pe de altă parte, preşedintele PSD Liviu Dragnea preciza, pe 15 decembrie 2016, că prevederea din Legea 90/2001 care interzice unui condamnat să facă parte din Guvern este o „abolire”, respectiv o „decădere pe viaţă”, el opinând că aceasta este „imposibilă” în orice democraţie constituţională.

Dragnea a precizat că preşedintele Klaus Iohannis nu va avea „niciun motiv constituţional” ca să refuze propunerea de premier pe care PSD i-o va înainta.

Întrebat dacă va avea, însă, un motiv „legal” de a refuza această propunere, cu referire la Legea 90/2001, Dragnea a răspuns: „Faceţi o imensă confuzie. Acolo se vorbeşte de incompatibilităţi, nu de interdicţii”.

Dragnea a spus atunci că "deocamdată" nu poate solicita această funcţie pentru sine.

După respingerea lui Shhaideh de către Iohannis, PSD l-a propus premier pe Sorin Grindeanu.

sursa: gandul.info
loading...

0 comentarii: