miercuri, 22 martie 2017

Pregătiri de război? Anunț SUA: exerciții NATO de anvergură în România


Ambasadorul american la București, Hans Klemm, a anunțat în cadrul unei conferințe ce a avut loc astăzi la Bistrița-Năsăud, că România va fi gazda unui exercițiu militar de anvergură, sub egida NATO. Aproximativ 30.000 de soldați din țările membre NATO vor participa la acest exercițiu ce va avea loc în luna iulie.

Aflat la inaugurarea unui eveniment cultural - Raftul amercian / American Shelf - organizat în cadrul Bibliotecii Județene Bistrița-Năsăud „George Coșbuc”, ambasadorul american Hans Klemm a donat un număr de aproximativ 250 de volume în limba engleză din partea Ambasadei SUA.

Domnia sa a ținut să sublinieze că relațiile dintre armatele celor două state, România și SUA, sunt foarte bune.

"Doresc să vă asigur că și promovarea securității este una dintre prioritățile mele. Avem nu doar o strânsă relație de prietenie între România și Statele Unite, dar și un parteneriat strategic și suntem împreună aliați în cadrul NATO. Soldații români și cei americani au o foarte strânsă colaborare. Anul trecut au fost circa 180 de exerciții și antrenamente comune, 180 de astfel de ocazii, ceea ce înseamnă că la fiecare două zile soldații noștri, membri ai Forțelor Aeriene, ai Forțelor Terestre, dar și ai Forțelor Speciale s-au antrenat împreună. Veți vedea că și anul acesta, în luna iulie, va avea loc un exercițiu de amploare în România, aproximativ 30.000 de soldați ai țărilor membre NATO vor veni să se antreneze împreună cu soldații români", a afirmat Hans Klemm, citat de agerpres.ro
loading...

0 comentarii: