marți, 20 iunie 2017

ULTIMA ORĂ! Rusia: Avioanele americane vor fi considerate "ţinte aeriene"


La numai o zi după ce un avion de luptă american a doborât o aeronavă militară siriană, Rusia avertizează că toate avioanele coaliției care vor zbura deasupra locului în care a avut incidentul vor fi considerate "ținte aeriene", relatează CNN.

Ministerul de Apărare rus a condamnat doborârea avionului sirian și a numit acest gest "o încălcare cinică a suveranității Republicii Arabe Siriene" și o "agresiune militară".

În consecință, Rusia a încetat să mai folosească un canal de comunicare pentru prevenirea conflictelor între Rusia și SUA și a anunțat că își va extinde controlul asupra spațiului aerian sirian.

"De acum înainte, în zonele în care Rusia desfășoară misiuni de luptă, orice aeronavă care intră în spațiul aerian aflat deasupra Râului Eufrat, inclusiv aeronave aparținând coaliției internaționale, vor fi considerate ținte", a afirmat Ministerul rus al Apărării.

Aviaţia americană a distrus duminică un avion de vânătoare aparţinând armatei siriene în provincia siriană Rakka, o acţiune pe care Rusia a condamnat-o luni drept un ”act de agresiune” din partea Statelor Unite, relatează AFP.

”Este necesar să considerăm acest atac aerian drept o continuare a politicii americane vizând să neglijeze dreptul internaţional”, a apreciat un adjunct al ministrului de Externe, Serghei Riabkov, citat de agenţi aoficială Tass.

”Dacă nu este un act de agresiune, atunci ce este?”, a subliniat el.

”Dacă vreţi, este un ajutor dat teroriştilor împotriva cărora Statele Unite luptă, declarând că poartă o politică antiteroristă”, a apreciat Riabkov.

Un avion de vânătoate american a doborât duminică un avion de tip Su-22 aparţinând armatei siriene care a bombardat, potrivit Washingtonului, forţe susţinute de Statele Unite ce luptă împotriva grupării jihadiste Statul Islamic în nordul Siriei.

La rândul său, Damascul a acuzat coaliţia că a doborâ acest avion în timp ce efectua ”o misiune împotriva grupării Statul Islamic”.

La puţin timp după ce avionul regimului a fost doborât, confruntări armate au izbucnit - pentru prima dată - între trupe loiale lui Bashar al-Assad şi FDS, o alianţă arabo-kurdă susţinută de Statele Unite, în provincia Rakka, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului.
loading...

0 comentarii: