luni, 14 august 2017

Carmen Dan a făcut ANUNȚUL. Ce DECIZIE a luat în privința pașapoartelor


Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunţat că intenționează să modifice legea în sensul extinderii valabilităţii paşaportului de la cinci la zece ani, după ce Federaţia Asociaţiilor de Români din Europa (FADERE) a precizat că dacă nu va fi rezolvată problema cozilor la paşapoarte va depune plângere.

„Am depus o iniţiativă de modificare a legii. Dorim să extindem valabilitatea paşaportului de la cinci la zece ani”, a declarat Carmen Dan la Antena 3.

Referitor la problema cozilor la pașapoarte, Ministerul Afacerilor Interne a transmis că face eforturi ca procesul să se facă operativ, subliniind că lipsa de personal se resimte şi în aceste servicii, MAI fiind nevoit să prelungească programul de lucru şi să amâne concediile angajaţilor.

„Este adevărat că în lunile de vară numărul de cereri depăşeşte cu 80-90% valorile din restul anului, iar în unele judeţe numărul cererilor se dublează în această perioadă. Din păcate, această creştere semnificativă nu poate fi însoţită şi de dublarea numărului de ghişee sau de dublarea personalului care lucrează la serviciile de paşapoarte. Lipsa de personal se resimte şi în aceste servicii, iar pe acest fond, am fost nevoiţi să prelungim programele de lucru, să amânăm concendiile din această vară pentru mulţi dintre angajaţi sau să găsim alternative de spaţii destinate eliberării de paşapoarte”, preciza MAI, într-un comunicat postat pe pagina de Facebook.

Potrivit MAI, în 12 judeţe şi în Bucureşti, serviciile de paşapoarte lucrează luni, 14 august, iar în alte patru se va lucra şi marţi, 15 august.
loading...

0 comentarii: