miercuri, 13 septembrie 2017

Percheziţii la firmele lui Cioabă și la alte persoane bănuite de infracţiuni economice, în București și alte opt județe. Prejudiciul este uriaș


Percheziţii la firmele lui Cioabă, pentu infracțiuni economice. Polițiștii din Mehedinți și ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliţiei Române efectuează, în această dimineață,  28 de percheziții la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de peste 5 milioane de euro, prin comiterea de infracţiuni economice.

 Soția lui Dorin Cioabă a fost reținută, fiind suspectată că a colaborat cu persoanele învinuite în dosar. ”E vorba de o firmă cu care a lucrat soția mea la Strehaia. Numai soția este reținută și învinuită că a colaborat cu acești oameni. Eu merg acolo în calitate de jurist și avocat. Nu au ridicat nimic pentru că nu au avut ce să ridice pentru că firma e în faliment de 10 ani. (..) M-am speriat când am văzut maimuțele astea la ușă’’, spune Dorin Cioabă, potrivit Ora de Sibiu.

Surse din cadrul Poliției au declarat pentru Libertatea că investigația financiară a demarat în anul 2015, când persoanele anchetate și-au încheiat anii fiscali. Pe baza acelor documente depuse și a unor ponturi obținute de ofițerii de la Direcția de Investigații a Criminalității Economice au fost demarate investigațiile ce au viza firmele S.C. Remat S.A. Sibiu și S.C. Industria Bronzului & Neferoase S.R.L. Sibiu, ale lui Dorin Cioabă, dar și o altă turnătorie din Argeș a unui om de afaceri, pe nume Florent Cleianu.

Prin acest lanț economic, persoanele anchetate făceau achiziții fictive prin care își măreau cheltuielile și scădeau profitul firmelor, pentru a plăti statului taxe cât mai mici. După ce reușeau să piardă urma banilor, plimbați prin conturile societăților, scoteau sumele direct sau prin angajații firmelor. Tocmai aceste lucruri au atras atenția investigatorilor, care în cursul anului 2015 au fost declanșat ample investigații legate de operațiunile făcute prin aceste firme.
loading...

0 comentarii: