miercuri, 16 noiembrie 2016

Ana Maria Pătru a fost REȚINUTĂ de DNA: Se cere ARESTARE pentru 30 de zile


Procurorii DNA Ploieşti au reținut-o, pentru 24 de ore, pe Ana Maria Pătru. Inițial, ei au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, la data faptei vicepreşedinte al instituţiei - funcţie cu rang de secretar de stat, pentru trei infracţiuni de trafic de influenţă şi două infracţiuni de spălare a banilor.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi seară, de DNA, în perioada aprilie-iunie 2008, suspecta Ana Maria Pătru, în calitate de vicepreşedinte al AEP, a pretins, iar în anul 2009 a şi primit de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, suma de 210.000 euro, reprezentând contravaloarea unui anumit imobil situat în municipiul Bucureşti.

Anchetatorii spun că, în schimbul primirii acestui bun, Pătru a promis că va susţine derularea în bune condiţii a unui contract încheiat de acea societate cu AEP, precum şi că va susţine firma să obţină şi să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a şi realizat.
loading...

0 comentarii: