luni, 14 noiembrie 2016

ȘOC pe scena politică! Dosar la DNA pe numele lui Traian Băsescu, Isărescu și Boc


Direcția Națională Anticorupție a deschis un dosar penal în care cercetează împrumutul pe care România l-a contractat în 2009 de la Fondul Monetar Internațional (FMI). Această anchetă a primit după ce procurorii au primit peste 270 de sesizări privind ilegalități în contractarea ajutorului financiar, scrie B1.ro.

Plângerile precizează că România ar fi fost prejudiciată cu aproape 2 miliarde de euro în urma contractării împrumutului, care nu ar fi fost necesar, lucru afirmat chiar în 2008 de principalii factori de decizie. Conform sesizărilor depuse la DNA și publicate de Ziarul Bursa, reclamanții acuză săvărșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, conflict de interese și constituirea unui grup infracțional organizat.

Printre persoanele care sunt menționate în sesizări că ar fi încălcat legea se numără fostul președinte Traian Băsescu, fostul premier Emil Boc, guvernatorul BNR Mugur Isărescu și consilierul pe probleme de politică monetară a guvernatorului, Lucian Croitoru.

"Urmare adresei dumneavoastră din data de 17.10.2016, prin care solicitaţi comunicarea unor date cu privire la plângerea depusă la data de 16.08.2016, vă comunicăm că numărul de dosar penal sub care a fost înregistrată aceasta este 664/P/2016, lucrarea fiind repartizată unui procuror din cadrul Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie" a răspuns DNA la o interpelare a Ziarului Bursei pe tema dosarului.

România a semnat în 2009 un acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), Comisia Europeană (CE), Banca Mondială şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) de 20 de miliarde de euro.

DNA verifică împrumutul făcut de România în 2009 de la Fondul Monetar Internațional: Traian Băsescu, Emil Boc și Mugur Isărescu, numiți în plângerile primite de procurori
loading...

0 comentarii: