duminică, 4 decembrie 2016

Băsescu a vrut DEZBATERE TELEVIZATĂ cu liderii PNL și PSD: Alina Gorghiu, RĂSPUNS TRANȘANT pentru acesta


Preşedintele PMP, Traian Băsescu, i-a invitat pe liderii PNL şi PSD, Alina Gorghiu şi Liviu Dragnea, la o dezbatere televizată, pe tema programelor electorale ale celor trei partide. Băsescu a propus ca dezbaterea să aibă loc joi la TVR sau RTV. În replică, Alina Gorghiu i-a transmis lui Traian Băsescu că ea așteaptă o dezbatere cu Liviu Dragnea, iar liderul PMP poate "să se uite de acasă, la televizor".

"E o frăţie între domnul Dragnea şi domnul Băsescu, o frăţie a celor mai răi în politica românească. Sunt sigură că domnul Băsescu vrea să-l ajute pe domnul Dragnea la o asemenea dezbatere. Eu cred că dacă domnul Dragnea va accepta până la urmă să discutăm deschis despre politica românească şi despre cum vedem noi România, domnul Băsescu se poate uita, ca un prieten adevărat, de la televizor, de acasă. Şi de data aceasta facem cinste cu pop-cornul şi îl las să-şi asigure suportul pentru cel mai bun prieten al său, domnul Dragnea", a spus Gorghiu, într-o sesiune live pe Facebook.

Ea a susţinut că nu a primit din partea lui Liviu Dragnea răspuns dacă va accepta provocarea pe care i-a lansat-o, de a participa la o dezbatere, adăugând că nu şi-a pierdut încă speranţa.
loading...

0 comentarii: