vineri, 30 decembrie 2016

Fotbalul românesc, în DOLIU: S-A STINS din VIAȚĂ noaptea trecută


Fostul președinte al clubului Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, a murit noaptea trecută, la 80 de ani, anunță News.ro.

Trupul lui Jean Pădureanu va fi depus mâine, la ora 13:00, la capela Cimitirului Central din Bistrița.

Duminică, de la ora 13:00, va avea loc înmormântarea, tot la Cimitirul Central. Înainte, sicriul lui Pădureanu va trece pe la stadionul ce-i poartă numele, pentru a i se aduce un ultim omagiu.


" Lordul", așa cum era supranumit cel mai longeviv președinte din fotbalul românesc, suferea de un cancer generalizat, la care s-au adăugat și alte boli precum diabet, probleme cardiace și Alzheimer.

Pădureanu era internat la Secția de Oncologie a Spitalului Județean Bistrița după ce i s-a detectat un cancer la ficat, iar boala s-a extins într-o metastază.

Figură extrem de controversată, Jean Pădureanu a fost apreciat pe de o parte pentru că a ținut în viață un club mic, Gloria Bistrița, care a jucat în Liga 1 vreme de 22 de ani. A fost în conducerea clubului, cu mici întreruperi, din 1966 până în 2013.

Pe de altă parte, Pădureanu a fost considerat tatăl "Cooperativei" și acuzat că, ani la rând, a coordonat mașinăria meciurilor trucate din România, apogeul fiind atins în anii '90-2000, perioadă sugrumată de blaturi și de bani negri.

El fost și unul dintre condamnații din "Dosarul Transferurilor". A luat 3 ani și 4 luni de închisoare, fiind găsit vinovat că a declarat sume mai mici la transferurile lui Ionel Ganea la VfB Stuttgar și Lucian Sânmărtean la Panathinaikos. A fost eliberat condiționat astă-vară, după un an și 3 luni.

sursa: gsp.ro
loading...

0 comentarii: