marți, 20 decembrie 2016

Revine CRIN ANTONESCU la șefia PNL? Imagini EXPLOZIVE de la o ÎNTÂLNIRE DE TAINĂ cu fostul lider al liberalilor


Rezultatele alegerilor parlamentare de anul acesta au aruncat PNL-ul, partidul care l-a susţinut în alegerile prezidenţiale pe actualul Preşedinte al României, Klaus Iohannis, într-o stare de nelinişte şi haos, cu demisii în masă şi teama generală de o posibilă destrămare a partidului, scrie cancan.ro.

Şi, pentru că starea aceasta nu poate continua multă vreme, dăunând extrem de mult dreptei, Rareş Bogdan, poate cel mai apropiat jurnalist de Preşedintele Klaus Iohannis, s-a dus la o întâlnire de taină cu cel privit acum drept “salvatorul” PNL după lovitura primită la alegeri, Crin Antonescu.

Imediat ce au început valurile de demisii, Crin Antonescu a venit de urgenţă în România, de la Bruxelles, acolo unde locuieşte în prezent, apelând la sfatul celui mai de încredere ziarist şi apropiat al său, Rareş Bogdan, scriu jurnalistii CANCAN.


Un singur lucru este constant în aceste zile în interiorul Partidului Naţional Liberal, indiferent de schimbările de la conducere: majoritatea membrilor îl privesc acum pe Crin Antonescu drept singurul capabil să repună pe picioare partidul şi să îl organizeze din nou, pentru a nu se mai repeta eşecul de la alegeri. Întâlnirea dintre cei doi a fost una destul de rapidă, dar concisă, Rareş Bogdan reuşind totuşi să-l facă pe Crin Antonescu să zâmbească la final, semn că au reuşit totuşi să găsească o direcţie bună pentru ceea ce doresc să se realizeze în PNL.

Politicianul a preferat să plece spre casă pe jos, fiindcă locuinţa sa este apropiată de locul întâlnirii, profitând de scurta plimbare pentru a da o serie de telefoane, cel mai probabil legate de subiectul care îl preocupă atât de mult încât s-a întors atât de rapid în ţară. În fond, o plimbare este excelentă pentru limpezirea gândurilor, iar dacă privim starea PNL din aceste zile, este de înţeles de ce este atât de multă presiune pe umerii lui Crin Antonescu: preia sau nu conducerea liberalilor?

Surse: cancan.ro
loading...

0 comentarii: