joi, 23 februarie 2017

Dragnea, despre Ponta: Am același sentiment de prietenie de șase ani de zile


Președintele PSD, Liviu Dragnea, afirmă că are față de fostul premier social-democrat Victor Ponta același sentiment de prietenie pe care l-a avut timp de șase ani și că discută mereu cu acesta, conform Agerpres.

"Din partea mea n-o să vedeți vreo jignire sau vreun apropo, sau ceva urât despre Victor, niciodată. Din partea mea către Victor Ponta există deschidere totală și am același sentiment de prietenie pe care l-am avut timp de șase ani de zile. A fost o discuție despre dorința lui de a face o întâlnire la un an de la înființarea fundației pe care o conduce. Vreau să vă spun ceva foarte serios. Primul om care a fost contactat de el am fost eu, am avut mai multe discuții în ultimele zile. M-a întrebat dacă vreau să vin și dacă pot să vin, am spus 'da, anulez orice și vin acolo'", a declarat Dragnea, miercuri seară, la Antena 3.

Totodată, șeful PSD a dezmințit zvonurile că Ponta ar avea o întâlnire cu miniștri social-democrați. "Iar începuse un zvon că Victor se întâlnește în secret cu miniștrii. Nu e adevărat", a spus Liviu Dragnea.

Pe de altă parte, președintele social-democraților a subliniat că relația sa cu actualul premier Sorin Grindeanu este foarte bună.

"Relația mea cu primul ministru este bună, este foarte bună. Sigur că este puțin neobișnuit ca cel care este prim-ministru să nu fie și președintele partidului, sau invers. Eu n-am putut să ajung, din mai multe motive. N-am vrut, n-am putut, aici suntem. Era legitim ca eu să solicit acea poziție. Dar asta nu înseamnă că eu trebuie să stau în permanență cu ochii pe Sorin Grindeanu să văd dacă nu cumva face nu știu ce greșeală, sau să-i caut nod în papură, sau să-l sâcâi întruna ca să-l fac să greșească, că doar nu sunt nebun. Am această capacitate să gestionez împreună cu Sorin Grindeanu, cu colegii mei din conducerea partidului, acest mod de lucru și de colaborare între partid și guvern, fără ca partidul să pună guvernul în chingi, dar nici guvernul nu poate să trateze partidul și implicit Parlamentul așa cum trata guvernul tehnocrat Parlamentul", a arătat Dragnea.

De asemenea, referindu-se la relația cu președintele Klaus Iohannis, liderul social-democrat a spus că se așteaptă ca acesta să respecte votul de la alegerile parlamentare, așa cum este respectat și votul pe care l-a primit el la alegerile prezidențiale.

"Președintele României este omul care a avut cel mai mare număr de voturi. Îmi place sau nu, eu respect acest lucru, pentru că este un vot al oamenilor, pentru mine este sfânt. Au votat cu altcineva, nu cu cel pe care eu l-am susținut, asta-i viața. În contrapartidă și dumnealui trebuie să respecte votul din 11 decembrie", a mai subliniat Liviu Dragnea.
loading...

0 comentarii: