miercuri, 15 februarie 2017

Valeriu Zgonea, sub control judiciar, acuzat de trafic de influență: Fostul șef al Deputaților ar fi primit mită 50.000 de lei


Fostul președinte al Camerei Deputaților Valeriu Zgonea a fost pus, miercuri, sub control judiciar de procurorii DNA, în dosarul în care acesta este acuzat de trafic de influență. Mai exact, Zgonea ar fi primit mită 52.000 de lei pentru a-și exercita influența politică în cazul numirii unui secretar de stat.

DNA arată, într-un comunicat de presă, că în același dosar s-a dispus efectuarea urmăririi penale și față de Dumitru Dobrică, consilier județean în cadrul CJ Buzău în perioada iunie 2004-decembrie 2013 și administrator/acționar al unei societăți comerciale, pentru infracțiunea de cumpărare de influență.

Potrivit ordonanțelor întocmite de procurori,“în cursul lunii iulie 2012, inculpatul Zgonea Valeriu – Ștefan a fost numit în funcția de președinte al Camerei Deputaților din cadrul Parlamentului României. În acest context, începând cu luna iulie 2012, suspectul Dobrică Dumitru i-a promis inculpatului Zgonea Valeriu – Ștefan, iar acesta din urmă a acceptat foloase necuvenite în schimbul intervenției pe lângă funcționarii publici asupra cărora a lăsat să se creadă că are influență, în vederea numirii unei rude a lui Dobrică Dumitru într-o importantă funcție publică”, arată oamenii legii.

Ulterior, Zgonea a primit de la Dumitru Dobrică aproximativ 52.000 de lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism (excursie de 4 zile la Viena în intervalul 16-19 mai 2013) și cheltuieli legate de construirea unei case de vacanță în județul Covasna.

La data de 22 aprilie 2013, ca urmare a demersurilor făcute de Valeriu Zgonea, persoana respectivă a fost numită în funcția de președinte al Centrului Național de Management pentru Societatea Informațională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informațională, deși nu avea pregătire de specialitate în domeniu.

Ulterior, tot ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea, persoana respectivă și-a păstrat funcția la nivelul administrației publice centrale, fiind numită, la data de 23 ianuarie 2014, în funcția de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale.

Astfel, cât timp se află sub control judiciar, fostul președinte al Camerei Deputaților trebuie să se prezinte la DNA sau la instanță de câte ori este chemat, să informeze organele judiciare la schimbarea locuinței, să se prezinte la Direcția Generală de Poliție a municipiului București, conform programului de supraveghere, să nu părăsească țara fără încuviințarea oamenilor legii, să nu comunice cu celelalte persoane anchetate în dosar.

Valeriu Zgonea a ieșit după trei ore de audieri de la DNA. Potrivit unor surse citate de Realitatea TV, fostul șef al Camerei Deputaților este acuzat de trafic de influență. Mai exact, procurorii susțin că Zgonea ar fi primit mită 50.000 de euro pentru a interveni la numirea unui secretar de stat.

Fostul președinte al Camerei Deputaților Valeriu Zgonea a ajuns miercuri dimineață la sediul DNA Ploiești, acolo unde a fost audiat timp de trei ore și i s-a adus la cunoștință că este cercetat într-un dosar de corupție pentru trafic de influență.

La ieşirea din sediul parchetului anticorupţie, Zgonea a declarat că este vorba despre o anchetă ”în stadiu incipient”.

Acesta a ajuns în jurul orei 11.00 la sediul DNA Ploiești, însoțit de avocatul său, însă a refuzat să facă declarații.

Potrivit unor surse citate de Realitatea TV, Zgonea ar fi suspectat de procurori de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Valeriu Zgonea a devenit, în septembrie 2012, președinte al Camerei Deputaților, funcție pe care a ocupat-o timp de patru ani.

sursa: realitatea.net
loading...

0 comentarii: