luni, 12 martie 2018

Ce se acunde sub capotă: ABC-ul lichidelor din mașina ta


Abia ți-ai luat carnetul de șofer și vrei să afli mai multe despre mașina ta, mai exact despre lucrurile ce țin de partea tehnică? Te afli în locul potrivit, pentru că îți vom oferi pe tavă cele mai clare informații despre fiecare lichid în parte. De la antigel la lichidul de frână, de la carburantul pe care trebuie să îl utilizezi la uleiul din diferențial, aceste piese auto reprezintă ABC-ul lichidelor din mașina ta. Trebuie să știi ce face fiecare, dar și cum să îți dai seama că o problemă a plecat de la ele. Așadar, îți dorim lectură plăcută și spor la condus!

Lichidul din diferențial

Dacă nu îți spune nimic acest lichid, este datorită faptului că îl întâlnim mai mult la mașinile de teren sau la cele cu tracțiune integrală. Diferențialul este o piesă vitală din lanțul cinematic, ce asigură puterea necesară pentru roți, permițând în același timp rotirea axei pe care este montat. Lichidul din diferențial se schimbă destul de rar, cam o dată la 5 ani. Un diferențial foare bun nu consumă acest ulei, de aceea, durata lichidului despre care vorbim este mai mare decât cea a lichidului de motor.

Antigelul

La fel ca lichidul din diferențial, antigelul este un lichid cu o durata de viață tot de aproximativ 5 ani. Ce este și ce avantaje prezintă un antigel de calitate? Antigelul permite curățarea, răcirea și încălzirea, împiedicând în același timp înghețarea, mai ales în aceste zile cumplite de iarnă. O greșeală pe care trebuie să o eviți: nu utiliza mai multe tipuri de antigel în același timp, pentru că în acest caz, curățarea împurităților din sistem este practic imposibilă, dacă antigelul vechi nu este înlocuit. În cazul în care nu schimbi periodic acest lichid de răcire, se va comporta ( la temperaturi extreme ) exact ca apa: va fierbe la peste 100°C și va îngheța atunci când va înregistra o temperatura de sub 0°C.

Lichidul de frână

Pentru a nu-și pierde din proprietăți, lichidul de frână trebuie schimbat o dată la 3-4 ani, într-un service specializat. Ai ghicit, proprietățile lichidului de frână asigură o bună frânare, de fiecare dată când apeși pedala. Este extrem de important pentru siguranța ta și a celorlalți participanți la trafic. Cu toate acestea, mitul conform căruia lichidul de frână poate rezista foarte bine chiar și până la 10 ani, rămâne în continuare extrem de acceptat printre șoferi. Nimic mai fals, iar riscurile neschimbării acestui lichid la timp pot fi fatale.

Uleiul de motor

Trebuie să știi când să schimbi acest lichid, de obicei după primii 15-20000 de kilometri pe care îi parcurgi cu mașina. Pentru a funcționa, motorul tău are nevoie că toate piesele sale să funcționeze la parametri optimi. Însă datoriă frecării îndelungate, acestea se uzează. Acest lichid asigură atât ungerea cât și răcirea componentelor de motor, de aceea este indicat să îl schimbi periodic, cu atât mai mult cu cât drumurile de la noi sunt extrem de proaste, iar motorul este mai supus uzurii.

Carburantul 

Mașina pe benzină sau pe motorină? Indiferent de răspunsul tău, acest lichid este fără doar și poate cel mai costisitor, pentru că alimentarea este un proces foarte frecvent. Cifra octanică este o caracteristică extrem de importanta pentru alegerea tipului de carburant și arată rezistența la aprindere. Cu cât acest indicator este mai ridicat, cu atât emisiile rezultate sunt mai mici, iar arderea este mai bună. Dacă nu știi ce carburant să pui la mașina ta, ar fi bine să te documentezi, deoarece în caz contrar, totul devine mult mai complicat, iar motorul trebuie astfel golit și curățat.

Iată care sunt cele mai importante lichide de sub mașina ta, esențiale pentru buna funcționare a motorului. Tot ce se află sub capotă face parte dintr-un sistem complex, de aceea, este important să știi menirea fiecărei piese auto și rolul acesteia în structura generală a mașinii.
loading...

0 comentarii: