Celta Vigo – Barcelona! Messi a luat-o razna după ce a pierdut locul 1! A cerut conducerii un transfer imediat! Cota 1.65 pentru Barcelona, în weekend

Semne de haos Barcelona, la restartul din La Liga! Deși a reluat sezonul din postura de lider al campionatului, Barcelona a jucat slab în ultimele meciuri și a pierdut locul 1, în favoarea rivalei de moarte, Real Madrid. Sâmbătă, de la ora 18:00, catalanii au cota 1.65 să o bată pe Celta Vigo, în deplasare, în timp ce „galacticii” lui Zinedine Zidane au cota 1.44 să câștige pe terenul lui Espanyol. Cu 7 etape rămase de disputat în Spania, Barcelona chiar nu convinge. A fost modestă în deplasarea de la Sevilla (0-0), iar apoi a jucat slab cu Bilbao, acasă, dar a câștigat datorită golului marcat de Rakitic (1-0). În tot acest timp, Sergio Ramos înscrie pe bandă rulantă la Real Madrid, care a revenit pe locul 1 și arată mai bine din toate punctele de vedere: joc ofensiv, joc defensiv, omogenitate, densitate a lotului și…atitudine. Sunt probleme la Barca, aflate de presa spaniolă. După meciul cu Bilbao, Leo Messi ar fi făcut o criză de nervi în vestiar, condamnând evoluția slabă a echipei. Acesta și-a certat colegii, dar a fost calmat în cele din urmă de staff. Antrenorul Quique Setien pare să fi pierdut deja frâiele în vestiarul blaugrana, iar Messi acționează deja peste capul său. Astfel, golgheterul argentinian le-a cerut șefilor să-l transfere „de urgență” pe Donny Van de Beek, de la Ajax. În vârstă de 23 de ani, acesta ar reface parteneriatul de succes cu Frenkie de Jong, ceea ce ar crește potențialul jocului prestat de catalani. Van de Beek ar costa în jur de 45 de milioane de euro, dar este curtat și de Real Madrid, așa că e luptă mare în jurul fotbalistului olandez. Barcelona are cota 1.66 să înscrie cel puțin două goluri în weekend, la Vigo, iar pe efortuna.ro puteți paria și pe intervalul de goluri 4-5, la cotă 3.50. Dacă vă plasați biletele în Happy Hour puteți câștiga cu 30% mai mult, dar Fortuna premiează și (…)

cititi articolul complet în ProSport


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.