Critic National
Comisia Europeană doreşte să crească ”diversitatea” rasială în rândul angajaţilor săi, Critic National

Comisia Europeană doreşte să crească ”diversitatea” rasială în rândul angajaţilor săi

Vicepreşedinta Comisiei Europene pentru Valori şi Transparenţă, Vera Jourova, a anunţat miercuri că această instituţie va examina modalităţi de ”creştere a diversităţii” rasiale în rândul funcţionarilor săi. Propuneri concrete în acest sens vor fi prezentate în toamnă, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Vicepreşedinta Comisiei Europene pentru Valori şi Transparenţă, Vera Jourova, a anunţat miercuri că această instituţie va examina modalităţi de ”creştere a diversităţii” rasiale în rândul funcţionarilor săi. Propuneri concrete în acest sens vor fi prezentate în toamnă, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Potrivit lui Jourova, la reuniunea de săptămâna aceasta a colegiului comisarilor au fost explorate ”potenţiale căi de acţiune” pentru eliminarea rasismului în Uniunea Europeană, printre care ea a menţionat un efort specific pentru sporirea ”diversităţii” în Comisia Europeană.

Vorbind la o conferinţă de presă după această reuniune, Jourova a mai spus că executivul comunitar are în vedere folosirea unor ”instrumente specifice pentru identificarea originii lipsei de diversitate” şi pentru ”a răspunde acesteia prin procesele de selecţie, formare şi atmosfera de lucru” în cadrul Comisiei Europene.

”Acesta este numai începutul dezbaterii, vor fi anunţate acţiuni concrete în toamnă”, a precizat ea.

Comisia Europeană a prezentat în iulie 2017 o strategie ca până în noiembrie 2019 cel puţin 40% din personalul ei să fie reprezentat de femei, dar fără să fi făcut în cadrul acesteia vreo referire la diversitatea rasială.

Mai mult, Comisia Europeană va explora şi posibilitatea elaborării unui nou plan de acţiune sau a unui cadru legal privind tratamentul egal pentru minorităţile etnice şi rasiale din Europa, ori să fie mai activă pentru ”înţelegerea şi abordarea originii discriminării”, colaborând în acest sens şi cu presa, printre alţi actori sociali.

”În UE nu există loc pentru rasism sau pentru vreo formă de discriminare”, a indicat vicepreşedinta Comisiei Europene, adăugând că va fi necesar ”să se lucreze mai intens pentru abordarea inegalităţilor care persistă” şi a apreciat că UE dispune de un ”cadru legal puternic” în acest sens.

La aceeaşi conferinţă de presă, comisarului european pentru justiţie, belgianul Didier Reynders, i s-a cerut opinia despre actuala dezbatere din Belgia şi din alte ţări cu privire la retragerea din spaţiul public a statuilor unor personaje istorice considerate rasiste. ”Nu sunt sigur că aceasta este cea mai bună modalitate de a o face, de a avea o versiune reînnoită a trecutului istoric al unui stat membru, ci de a insista asupra dezbaterii, investigării şi analizei” a răspuns comisarul european. Dar ”nu este vorba doar despre a avea memoria trecutului, ci şi de a ne îndrepta către o situaţie în care să crească respectul faţă de diversitate în societatea noastră”, a completat el.

(sursa: Agerpres)

sursa: http://stiri.tvr.ro/


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Adauga raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




Comunicate de presa

Revista Presei

Anunturi