OMS se aşteaptă ca numărul de cazuri de COVID-19 să atingă pragul de zece milioane săptămâna viitoare

Lumea ar urma să ajungă săptămâna viitoare la pragul de zece milioane de cazuri de COVID-19, în contextul în care epidemia nu a atins încă vârful în regiunea Americilor, a avertizat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), potrivit AFP şi DPA.

Lumea ar urma să ajungă săptămâna viitoare la pragul de zece milioane de cazuri de COVID-19, în contextul în care epidemia nu a atins încă vârful în regiunea Americilor, a avertizat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), potrivit AFP şi DPA.

„În cursul primei luni a acestei epidemii au fost semnalate mai puţin de 10.000 de cazuri către OMS. În cursul ultimei luni, au fost semnalate aproape patru milioane de cazuri”, a declarat directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în cadrul unei conferinţe de presă virtuale.

„Ne aşteptăm să atingem un total de 10 milioane de cazuri săptămâna viitoare”, a atras el atenţia.

Directorul OMS a mai avertizat că oxigenul medical pentru pacienţii cu simptome severe de COVID-19 este pe terminate.

OMS estimează că, în present, nevoia la nivel mondial este de circa 620.000 de metri cubi de oxigen pe zi.

„Cererea este în prezent mai mare decât oferta”, a mai spus Tedros Adhanom Ghebreyesus, evidenţiind că doar câteva companii domină 80% din piaţa oxigenului.

OMS cumpără concentratoare de oxigen pentru ţările care au cel mai mult nevoie de ele.

Boala COVID-19 împiedică organismul să se oxigeneze, ceea ce poate duce la moarte.

(sursa: Agerpres)

sursa: http://stiri.tvr.ro/


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.