Rezultate Evaluarea Națională 2020. Notele de la Capacitate au fost anunțate luni, rezultatele elevilor fiind afișate atât la avizierele centrelor de examen, dar și pe EDU.RO.
Un număr de 172.482 de absolvenţi ai clasei a VIII-a, dintre care 16.004 în municipiul Bucureşti, s-au înscris în acest an pentru a susţine Evaluarea Naţională din sesiunea 2 – 27 iunie, conform situaţiei centralizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Luni s-au afișat notele elevilor la Evaluarea Națională la probele de limba și literatura română, limba și literatura maternă și matematică.
Pentru prima oară, lista completă a notelor de la Capacitate este afișată într-un format anonimizat, care nu va mai permite identificarea elevului.
Astfel, listele afișate în centrele de examen și pe site-ul evaluare.edu.ro conțin următoarele informații: codul unic al candidatului, școala de proveniență, rezultatele probelor examenului și media.
Media generală obţinută în cadrul Evaluării Naţionale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a.
Completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a este programată în perioada 2 – 6 iulie, iar repartizarea computerizată va avea loc în data de 10 iulie.
Lista completă a notelor de la Capacitate, pe Edu.ro:
Notele la Evaluarea Nationala în Alba
Notele la Evaluarea Nationala în Arad
Notele la Evaluarea Nationala în Argeș
Notele la Evaluarea Nationala în Bacău
Notele la Evaluarea Nationala în Bihor
Notele la Evaluarea Nationala în Bistrița-Năsăud
Notele la Evaluarea Nationala în Botoșani
Notele la Evaluarea Nationala în Brașov
Notele la Evaluarea Nationala în Brăila
Notele la Evaluarea Nationala în București
Notele la Evaluarea Nationala în Buzău
Notele la Evaluarea Nationala în Caraș-Severin
Notele la Evaluarea Nationala în Călărași
Notele la Evaluarea Nationala în Cluj
Notele la Evaluarea Nationala în Constanța
Notele la Evaluarea Nationala în Covasna
Notele la Evaluarea Nationala în Dâmbovița
Notele la Evaluarea Nationala în Dolj
Notele la Evaluarea Nationala în Galați
Notele la Evaluarea Nationala în Giurgiu
Notele la Evaluarea Nationala în Gorj
Notele la Evaluarea Nationala în Harghita
Notele la Evaluarea Nationala în Hunedoara
Notele la Evaluarea Nationala în Ialomița
Notele la Evaluarea Nationala în Iași
Notele la Evaluarea Nationala în Ilfov
Notele la Evaluarea Nationala în Maramureș
Notele la Evaluarea Nationala în Mehedinți
Notele la Evaluarea Nationala în Mureș
Notele la Evaluarea Nationala în Neamț
Notele la Evaluarea Nationala în Olt
Notele la Evaluarea Nationala în Prahova
Notele la Evaluarea Nationala în Satu Mare
Notele la Evaluarea Nationala în Sălaj
Notele la Evaluarea Nationala în Sibiu
Notele la Evaluarea Nationala în Suceava
Notele la Evaluarea Nationala în Teleorman
Notele la Evaluarea Nationala în Timiș
Notele la Evaluarea Nationala în Tulcea
Notele la Evaluarea Nationala în Vaslui
Notele la Evaluarea Nationala în Vâlcea
Notele la Evaluarea Nationala în Vrancea
Elevii nemulţumiţi de notele primite la Evaluarea Națională 2020 vor putea depune contestaţii online.
Atenţie însă, şi pentru cererea prin mail exista un interval orar, care trebuie verificat. Şi, este foarte important ca părinţii să ştie că în urma contestaţiei, va rămâne ultima notă, chiar dacă va fi mai mică decât cea iniţială.
Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).
În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora, informează edu.ro.
Tags:
rezultate evaluarea nationala 2020,
note evaluarea nationala 2020,
note elevi evaluarea nationala 2020,
rezultate evaluarea nationala pe judete,
sursa: Stirile PROTV
Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM
Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]