Critic National
critic national stiri 24/7

Un fotbalist cumpărat de FC Barcelona cu 20 de milioane de euro și-a anunțat retragerea din activitate

Jeremy Mathieu, fundașul francez care a trecut pe la Valencia şi FC Barcelona, aflat aproape de încheierea contractului cu Sporting Lisabona, şi-a anunţat retragerea din activitate, la vârsta de 36 de ani, după ce s-a accidentat grav la genunchiul stâng în timpul antrenamentului de miercuri.

A plecat de la Barcelona pe ușa din dos și a așteptat trei luni pentru a spune ce crede cu adevărat! Jeremy Mathieu, atac înaintea revederii cu foștii colegi. Pe cine a luat în colimator: „Au fost doar ei doi!”

Jeremy Mathieu declarase la începutul lui aprilie că va mai juca un an, dar corpul său a decis altceva. Accidentarea suferită miercuri l-ar face să fie indisponibil mai multe luni, aşa că fotbalistul a fost nevoit să agaţe acum ghetele în cui. A evoluat 8 sezoane în fotbalul spaniol „Credeam că îmi voi încheia altfel cariera, dar asta face parte din fotbal”, a spus el. În 2014, Barcelona plătea pentru el 20 de milioane de euro și-l transfera pe Camp Nou. Clauza de reziliere era de 50 milioane de euro. În trei sezoane la Barcelona a jucat în 62 de meciuri.

Former Barcelona and Valencia defender Jeremy Mathieu has explained his decision to end his playing career https://t.co/4u8pUET29W — footballespana (@footballespana_) June 25, 2020

Mathieu, cu 5 selecţii pentru „les Bleus”, ultima în 2016, s-a remarcat mai als în La Liga, la Valencia (2009-2014) şi FC Barcelona (2014-2017). În Franţa el a jucat la Sochaux (2002-2005) şi Toulouse (2005-2009), iar în 2017 a semnat cu Sporting Lisabona. După o Cupă a Ligii franceze cu Sochaux (2004), el a câştigat numeroase trofee cu Barca: Liga Campionilor (2015), două titluri de campion (2015, 2016 şi trei Cupe ale Spaniei (2015, 2016, 2017). Cu Sporting, el şi-a trecut în palmares o Cupă a Portugaliei (2019). The post Un fotbalist cumpărat de FC Barcelona cu 20 de milioane de euro și-a (…)

cititi articolul complet în ProSport


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Adauga raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




Comunicate de presa

Revista Presei

Anunturi