Chiar dacă este criticată de guvernare, opozitia spune ca moțiunea de cenzură a fost un test pe care l-au susținut 47 de deputați și acest număr este suficient ca alianța PSRM-PDM să conștientizeze că majoritatea se poate clătina cu ușurință. Europa Liberă l-a întrebat pe analistul politic Alexei Tulbure ce consecințe are eșecul suferit de opoziție dacă guvernul Chicu continuă să-și ducă mandatul.
Europa Liberă: Ce urmări are eșecul suferit de opoziția parlamentară, când executivul condus de Ion Chicu a supraviețuit moțiunii de cenzură?
Alexei Tulbure: „Guvernul își va continua activitatea, opoziția, într-un fel, și-a slăbit condițiile de start pentru campania electorală și, într-un fel, le-a consolidat după scandalurile cu filmele cu punga cu bani, unde apare Dodon cu Plahotniuc și cu Iaralov, i-a fost subminată imaginea dlui președinte.
Vedeți că tot mai mult și reprezentanții opoziției vorbesc despre necesitatea asigurării alegerilor democratice. Deci și opoziția nu s-a condus sau Platforma DA și cei care au semnat moțiunea nu s-au condus atât de grija populației, situației din țară, cât de ceea cine va controla resursa administrativă în timpul campaniei electorale.”
Europa Liberă: Și totuși, deputații din opoziție spun că această moțiune de cenzură a fost un test despre care ei cred că l-au susținut. 46 de deputați cu „pentru” și s-ar putea să se mobilizeze și pentru o a doua moțiune de cenzură. Ce șanse ar avea o a doua moțiune de cenzură? S-ar găsi atât de repede voturile care nu au ajuns?
Alexei Tulbure: „Nu-i atât matematica importantă, după mine, cât calitatea acestor voturi, pentru că dacă dai jos guvernul, vrei totuși o alternativă. Eu dintre cei care votează pentru demiterea acestui guvern nu văd un potențial care ar fi capabil să ducă la formarea unui executiv mai bun. Eu nu cred într-un guvern pentru care votează împreună Năstase, (…)