Cătălin Straton a avut un mesaj clar pentru coechipierii săi după ce Dinamo a învins-o pe Academica Clinceni, iar el a fost omul meciului. Portarul în vârstă de 30 de ani a fost cel mai bun jucător de pe teren la meciul Academica Clinceni Dinamo, scor 1-3, iar acum a dezvăluit secretul celor două penalty-uri apărate care au salvat-o pe Dinamo de încă un eșec. Mesajul clar al lui Cătălin Straton pentru coechipierii de la Dinamo „Sunt sigur că vom trece peste toate necazurile. Trebuie să muncim și mai mult și cu ajutorul lui Dumnezeu o vom scoate la capăt. Eu sunt un om credincios, chiar dacă nu merg foarte des la biserică. Nu prea am timp, din păcate! Îmi place să mă rog la Dumnezeu, să mă ajute, să-mi dea putere să fac un meci bun și să fie bine pentru toată lumea. De fiecare dată mă închin când intru pe teren. La final, la fel. Chiar și în timpul partidelor, atunci când prind câteva momente de liniște în poartă, mă rog să ne ajute. Și m-a ajutat!”, a declarat Cătălin Straton, conform Gsp. Mai mult, goalkeeperul a avut un mesaj pentru coechipierii săi. „La muncă! Nu facem nuntă că am bătut-o pe Clinceni”. Cătălin Straton, explicații după cele două penalty-uri apărate în Clinceni Dinamo „Chiar dacă lumea crede că mănușile unui portar nu sunt importante, se înșală! Vă garantez că sunt foarte, foarte importante! Trebuie să-ți vină bine pe mâini, să ai o priză foarte bună, să nu te strângă. Este important ca mănușa să aibă un latex foarte bun pentru priză, o croială fină și o aderență care să te ajute în anumite momente din meci. De șase ani eu folosesc mănuși RG, mi le fac pe comandă, la prietenul meu Cristi Mitrea, un băiat pasionat”, a mai adăugat Cătălin Straton. „Pe mănușile pe care le folosesc am decis să scriu numele fetițelor mele, la care mă gândesc mereu și care-mi dau putere în meciuri. Eva este cea mare și are 4 ani și jumătate, iar (…)