Fodor Alexandru (23), pe data de 08.07.2020, am reuşit în cadrul primei mele expediţii la altitudine, să ating cel mai înalt vârf al Europei de Vest după o ascensiune de 3 zile, abordând ruta franceza clasică „Gouter Route”.
Ascensiunea a prezentat porţiuni tehnice care au constat în traversarea impresionantului „Gouter Culoir” situat la 3.340 m altitudine, porţiune care este foarte predispusă căderilor de pietre şi escaladarea unui perete de peste 600 de metri, cotat la gradul 3, căderile de pietre fiind şi aici principalul risc.
Acesta fiind şi locul unde, la coborârea de pe vârf, am fost martor unui incident tragic şi marcant pentru mine, soldat cu moartea unui alpinist italian după o cădere de peste 400 m până la baza peretelui.
Ziua vârfului a început, pentru mine, la ora 2 noaptea, când, după servirea unui mic dejun umil, am pornit ascensiunea finală de la 3.815 m (Cabana Gouter) până la 4.810 m. Am atins vârful în jurul orei 6, chiar după răsăritul liniştitor al Soarelui. Starea vremii a fost predominant bună, fără o viteză a vântului prea mare, însă, cu toate acestea, traseul până la vârf l-am parcurs fără pauze, deoarece mâinile şi picioarele începeau să amorţească dintr-un cumul de factori care ţin de altitudine şi temperatura.
După atingerea vârfului a urmat o interminabilă coborâre, martor fiind şi la incidentul nefericit, m-am ambiţionat să cobor de pe munte în aceeaşi zi, fără alte opriri. Aşadar ziua vârfului pentru mine a durat 14 ore, la finalul cărora am ajuns la faimosul Tramway du Mont-Blanc (TMB), care avea să mă aducă înapoi, în civilizaţie.
Alex Fodor
fodor.gnr39@yahoo.com