Critic National
critic national stiri 24/7

Comunicat de presă – Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc

IICCMER condamnă atitudinea primarului comunei Bârnova, Mihai Bălan, care îl elogiază pe dictatorul Nicolae Ceauşescu pe o reţea socială şi solicită PSD sancţionarea edilului

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) îşi exprimă dezaprobarea fermă faţă de elogierea dictatorului Nicolae Ceauşescu de către primarul PSD, Mihai Bălan. Astfel de reacţii publice ale unor lideri politici sau formatori de opinie trebuie sancţionate de către autorităţile competente.

Regimul comunist din România a făcut zeci de mii de victime, iar crimele şi abuzurile comise înainte de 1989 sunt de necontestat. Este de nepermis ca la mai bine de 30 de ani de la prăbuşirea regimului comunist din România reprezentanţi ai unor formaţiuni politice să încerce să denatureze istoria, să alimenteze falsuri istorice şi să păteze, prin afirmaţiile făcute în spaţiul public, memoria celor care şi-au pierdut viaţa sau au avut de suferit în perioada de după cel de-Al Doilea Război Mondial. Astfel de reacţii, precum cele ale reprezentantului PSD, sunt o ofensă adusă memoriei celor care au luptat, uneori cu preţul vieţii, pentru apărarea valorilor democratice şi a statului de drept. De asemenea, astfel de atitudini sunt o piedică majoră în faţa progreselor făcute de statul român în ultimele decenii pentru ca acest capitol sumbru din istoria României să nu se mai repete.

Având în vedere postarea primarului comunei Bârnova, îi solicităm pe această cale domnului Marcel Ciolacu, Preşedinte interimar al PSD, să ia măsuri urgente şi ferme în vederea sancţionării domnului Mihai Bălan.

Despre IICCMER

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) este o structură guvernamentală înfiinţată în 2009, având ca scop principal investigarea şi identificarea abuzurilor şi încălcărilor drepturilor omului pe durata regimului comunist în România şi sesizarea organelor îndreptăţite să ia măsuri în aceste cazuri. În acelaşi timp, IICCMER sprijină constituirea unor mecanisme educaţionale şi de informare destinate să promoveze la nivel naţional şi internaţional memoria perioadei comuniste din istoria României şi de încurajare a dezvoltării unei culturi a libertăţii, democraţiei şi a statului de drept.


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Adauga raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




Comunicate de presa

Revista Presei

Anunturi