Critic National
critic national stiri 24/7

Comunicat de presă – Senator Miron Smarandache (PSD)

Oameni potriviţi la locul potrivit în echipa potrivită, cea a PSD Bacău: Ştefan Tifan şi Gheorghe Şimon

Am parcurs astăzi, alături de colegii mei Dragoş Benea, preşedintele PSD Bacău şi deputatul Ionel Floroiu, drumul de la Berzunţi la Cernu, arteră judeţeană în construcţie în cadrul proiectului „Modernizare DJ 117 Livezi – Berzunţi – Poduri.

Este o investiţie extrem de importantă pentru Bacău, fiind vorba de un drum judeţean care străbate o zonă pitorească, iar pe sectorul Buda-Cernu nu a fost niciodată asfaltat până acum.

Proiectul a fost finanţat exclusiv prin eforturile reprezentanţilor PSD în administraţia locală, judeţeană şi în Parlament, tronsonul Poduri-Buda prin PNDL, iar porţiunea Buda-Berzunţi prin bugetul Consiliului Judeţean Bacău.

La faţa locului, am fost însoţiţi de primarul comunei Berzunţi Ştefan Tifan şi viceprimarul Gheorghe Şimon, consilierii locali şi reprezentanţii SC Confer SA Oneşti, constructorul porţiunii de drum Buda – Cernu. Apreciez în mod deosebit faptul că ambele tronsoane au constructori din judeţul nostru, cealaltă bucată fiind angajată de SC Conextrust SA Bacău.

Modernizarea DJ 117 reprezintă încununarea muncii administraţiei locale a comunelor Berzunţi şi Poduri, dar şi a conducerii CJ Bacău, la finalul investiţiei artera urmând să constituie o oportunitate enormă pentru dezvoltarea celor unităţi administrativ teritoriale, precum şi a zonelor adiacente.

DJ 117 leagă municipiul Moineşti de drumul naţional care ajunge la Oneşti, într-un cadru natural atractiv, iar acest drum judeţean modernizat va avea şi ieşire la viitoarea autostradă A 13 Bacău – Braşov, fapt ce va deschide noi oportunităţi de atragere de investiţii.

După cum am mai subliniat, PSD se ţine de cuvânt pentru băcăuani, respectând cu sfinţenie toate angajamentele luate la alegerile locale şi parlamentare din urmă cu patru ani.

Echipa potrivită pentru judeţul Bacău şi pentru localităţile sale este cea a PSD, care va propune locuitorilor cei mai buni candidaţi la alegerile locale din toamnă, oameni gospodari, buni profesionişti, capabili să atragă resurse financiare în vederea modernizării aşezărilor lor, aşa cum sunt Ştefan Tifan şi Gheorghe Şimon pentru comuna Berzunţi.

Senator PSD Bacău,
MIRON SMARANDACHE


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Adauga raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




Comunicate de presa

Revista Presei

Anunturi