Se fac controale la sânge în ţară. Poliţiştii au verificat societăţi comerciale, magazine, mijloace de transport, terase, piscine şi pieţe. Numai în Capitală, oamenii legii au găsit nereguli la aproape o mie de terase. Amenzile se ridică, într-o singură zi, la 30 de mii de lei pentru nepurtarea măştii de protecţie.
În Arad terasele și locurile de agrement au fost atent verificate de polițiști, jandarmi și inspectorii DSP. Mai ales că pe o așa căldură sute de oameni au ales să-și petreacă ziua la ștrandul din oraș. Fie că stăteau la soare sau în bazin, nu reușeau tot timpul să păstreze distanța recomandată.
Au fost verificate aproape 200 de terase și fast food-uri, piețe, dar și zonele aglomerate.
Recent, în județul Arad au fost confirmate pozitiv 4 persoane, după două săptămâni fară nicio infectare.
În total s au dat amenzi de 14.000 de lei.
Controale s-au făcut și în Argeș, unul din județele cu cele mai multe cazuri noi de îmbolnăvire. 569 doar în ultimele două săptămâni.
Echipe mixte de polițiști și jandarmi au verificat dacă se respectă măsurile de protecție în piețe, autobuze, în magazine, dar și la spitalul de urgență din Pitești. În ambulatoriu, mai multe persoane nu respectau distanțarea. S-au dat zeci de sancțiuni și amenzi pentru nepurtarea măștilor de protecție și pentru nerespectarea distanțării.
Și la Cluj, polițiștii au făcut verificări. Au mers în zona teraselor, locul preferat de tineri pentru distracție.
Au sporit controalele și în Capitală. La 900 dintre terasele din oraș nu se respecta măsura distanțării şi mii de oameni au fost surprinși în spatii închise sau aglomerate fară măști de protecție. În țoață tara au fost date peste 12.000 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 4 milioane și jumătate de lei.
sursa: TVR