La această concluzie au ajuns cercetătorii de la o universitate londoneză. În privință căii de transmitere, Organizația Mondială a Sănătății recunoaște că există indicii clare că particulele de la un bolnav COVID rămân în aer și le infectează pe persoanele care le inhalează.
Până acum se credea că micile picături de secreții nazale, expulzate de un bolnav prin nas și gură ajung foarte repede la sol. Tot mai mulți cercetători spun însă că au adunat dovezi că particulele rămân multa vreme în aer.
Un studiu al University College London arată că au fost cazuri de pacienți COVID care au suferit atacuri cerebrale, disfuncții temporare la creier, psihoză, delir.
Deși e un virus respirator, afectează toate organele, iar problemele neurologice îi pot incapacita luni de zile pe cei ce s-au vindecat.
Asociația medicală din Texas a întocmit o listă cu gradul de risc la care ne supunem când facem anumite activități. În opinia specialiștilor texani, cel mai mare pericol de a lua COVID este dacă mergem la bar, la film sau pe stadion. La polul opus, cu un risc scăzut de infectare sunt campingul, mersul la cumpărături sau dacă stăm să ne vină rândul la medic.
sursa: TVR