Soţia sa, Amanda Kloots, a confirmat trista veste pe contul ei de Instagram. „Dumnezeu are acum un alt înger în ceruri”, a scris ea. „Inima mea este frântă pentru că nu îmi pot imagina vieţile noastre fără el”, a mărturisit soţia actorului, care a împărtăşit fanilor veşti despre starea acestuia pe contul său de Instagram pe toată perioada tratamentului.
Cordero a fost testat pozitiv pentru COVID-19 în luna martie şi internat la Cedars-Sinai Medical Center din Los Angeles, unde a stat peste 90 de zile la unitatea de terapie intensivă. În timpul şederii sale în spital, actorului i-a fost implantat un stimulator cardiac, i s-a amputat un picior şi a fost plasat în comă indusă. Cordero a dezvoltat şi complicaţii suplimentare, inclusiv infecţii pulmonare şi şoc septic.
Cordero şi-a făcut debutul pe Broadway în producţia din 2012 „Rock of Ages” şi a obţinut o nominalizare la premiile Tony şi una la Drama Desk, doi ani mai târziu, pentru interpretarea lui Cheech în adaptarea muzicală a „Bullets Over Broadway”, de Woody Allen. Actorul a avut de asemenea roluri în seriale precum „Queer as Folk”, „Lilyhammer”, „Blue Bloods” şi ”Law & Order: Special Victims Unit”.
[wpcc-iframe src=”https://www.youtube.com/embed/tA0Krpcyr60″ width=”560″ height=”315″ frameborder=”0″ allowfullscreen=”allowfullscreen”]
via: Realitatea.NET