Finanțatorul Rapidului, supărat foc după remiza cu CS Mioveni: „Nu ai cum să fii mulțumit”. De ce a lipsit Daniel Pancu | EXCLUSIV ProSport Live

Victor Angelescu, finanțatorul echipei Rapid București, a vorbit în cadrul emisiunii ProSport Live, despre presația giuleștenilor în primul meci din play-off-ul Ligii 1, scor 0-0 cu CS Mioveni.

Vezi AICI detalii despre CS Mioveni – Rapid 0-0!

Dan Alexa (40 de ani) a obținut doar un punct la debutul său pe banca tehnică a Rapidului, dar finanțatorul echipei consideră că nu este vina antrenorului penru acest semi-eșec. Victor Angelescu: „Sunt supărat!” Victor Angelescu pune această remiză pe seama pauzei îndelungate prin care au trecut jucătorii, dar speră ca aceștia să își revină la meciul următor, cel cu Petrolul Ploiești, programat sâmbătă, 11 iulie, de la ora 20:15, pe Stadionul „Ilie Oană”, din Ploiești. Partida va fi transmisă în format LIVE TEXT și pe Liga2.ProSport.ro. „Nu ai cum să fii mulțumit. Am pierdut două puncte, asta e, nu avem ce să mai facem. Trebuie să mergem să câștigăm la Petrolul. Sunt supărat, normal, voiam să câștigăm. Ne-am creat ocazii, nu a fost vina lui Dan. Nu a fost un ritm foarte ridicat și era normal să fie așa, după perioada de pauză. Am avut ocazii mari, dar nu am înscris”, a spus Victor Angelescu, la ProSport Live. Daniel Pancu, probleme medicale înainte de meci Daniel Pancu (42 de ani), acum președinte la Rapid, a absentat de la primul meci după pauza forțată cauzată de pandemia de coronavirus, din cauza unor probleme medicale acuzate în ziua meciului, în dimineața respectivă. „Am înțeles că s-a simțit un pic rău și am spus că e mai bine să nu riște. Cu Florin nu am prelungit contractul, am stabilit că vom rămâne în relații bune. Nu are legătură cu Daniel PAncu. Motivul a fost că Florin este și impresar și am stabilit că e mai bine să rămână un impresar apropiat de Rapid”, a mai spus Victor Angelescu. The post Finanțatorul Rapidului, supărat foc după remiza cu CS Mioveni: „Nu ai cum să fii mulțumit”. (…)

cititi articolul complet în ProSport


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.