Critic National
, , Critic National, Critic National

Șeful Parlamentului maghiar, Laszlo Kover, o acuză pe Laura Codruța Kovesi că ar fi agent străin. Asta după ce Kovesi, în calitate de procuror european, a anunțat că vrea să investigheze Ungaria pentru fraude. Politicianul de la Budapesta, mâna dreaptă a lui Viktor Orban, a mai spus că metodele de anchetă ale lui Kovesi l-ar fi făcut mândru și pe Ceaușescu.

În timpul dezbaterii asupra pachetului de redresare economică a UE, Laszlo Kover, liderul Parlamentului Ungariei, a acuzat-o pe Laura Codruţa Kovesi, procurorul-şef al Parchetului European, că e agent străin şi a spus că Ceauşescu ar fi mândru de ea dacă ar vedea-o.

Kover o acuză pe Kovesi că şi-a câştigat renumele prin lansarea a zeci de anchete împotriva adversarilor politici, printre care şi primari maghiari. Liderul Fidesz a adăugat că sute de mii de apeluri telefonice au fost interceptate ca urmare a unei colaborări între DNA şi Securitate. 

„Au fost acuzaţi complet pe nedrept, duşi de la familiile lor în zori în maşina unei unităţi de comandă. În acest timp, sute de mii de apeluri telefonice au fost interceptate ca urmare a unei colaborări între DNA şi Securitate. Ei bine, dacă tovarăşul Ceauşescu ar fi în viaţă, ar fi mulţumit dacă ar vedea ce fac în România”, a afirmat Laszlo Kover.

via: Realitatea.NET


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Adauga raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




Comunicate de presa

Revista Presei

Anunturi