Emilian Imbri, managerul Spitalului „Victor Babeș”, a spus marți la Digi24 că DSP efectuează un control în spitalul pe care îl conduce, deoarece unele persoane s-au plâns că nu sunt internate. „Dumnealor țineau cu tot dinadinsul să se interneze, pentru că vor să fie sigur că vor fi tratați. Iată și paradoxul situației”, a precizat medicul.
Managerul Spitalului „Victor Babeș” din Capitală a spus că nu a avut pacienți asimptomatici care să plece astăzi din spital.
„Nu. Au avut în primele zile cei care au fost tentați de noutatea acestui procedeu și de faptul că nu le venea să creadă că sunt liberi să plece când vor ei, și-au făcut câțiva cerere și au plecat în weekend. Azi n-am avut cereri de plecare. Majoritatea așteaptă totuși să se împlinească zilele prevăzute în metodologie, ca să fie și ei mai liniștiți când pleacă. Au părăsit spitalul cam 23 de persoane până azi, din cei care au solicitat. Și dintre aceste persoane erau în a șaptea, a opta zi, n-ar mai fi avut mult de stat”, a precizat dr. Emilian Imbri.
„Lucrurile s-au limpezit, culmea, avem solicitări și reclamații că nu-i internăm. Acum am un control de la DSP, pentru că am ezitat să internăm suspecți și dumnealor țineau cu tot dinadinsul să se interneze, pentru că vor să fie sigur că vor fi tratați. Iată și paradoxul situației”, a adăugat managerul de la „Victor Babeș”.
În ceea ce privește bilanțul cazurilor de astăzi, medicul a spus că nu ne apropiem de imunitatea de turmă: „Față de numărul total al populației, îmbolnăvirile sunt în număr destul de mic ca să spui că obții o imunitate. Din ce știu de la specialiști, și colegi de-ai mei care sunt foarte buni în această ramură și din ce au aflat din afară, imunitatea se pare că nu ține foarte mult. Două-trei luni ar fi perioada în care poți fi sigur că nu te reîmbolnăvești. Dar urmează să mai afle oamenii de știință despre acest virus și atunci o să știm”.
„Noi avem în continuare în spital un număr constant de paturi ocupate, poate chiar azi mai mic decât ieri. Avem doar 270 de pacienți internați, față de ieri, alaltăieri când aveam în jur de 300”, a adăugat Emilian Imbri.
Întrebat dacă suntem în continuare în primul val, medicul a răspuns că „suntem în continuare într-o perioadă de transmitere comunitară și de focare noi, care transmit printr-o precauție mai puțin precaută, ca să zicem așa, adică printr-o ignorare a unor lucruri, care acum o săptămână, două poate erau mai în atenția populației”.
„Uitați-vă la ce a anunțat oficial Anglia. În weekend au fost băute un număr de halbe de bere egal cu ce se întâmpla înainte într-un sezon întreg. Cum să nu te duci la terasă, la litoral, să te pierzi în valuri și în spume? Asta e situația, din păcate, va trebui să facem față și efectelor”, a subliniat managerul Spitalului clinic „Victor Babeș”.
(Redactor: George Costiță)
sursa: digi24.ro