Anotimpurile nu par să influențeze modul în care evoluează pandemia de coronavirus. Este analiza Organizației Mondiale a Sănătății care evocă acum un singur mare val. Între timp, premierul Marii Britanii spune că sunt indicii privind un al doilea val al epidemiei în Europa. Și nu dă înapoi în fața criticilor Spaniei de a impune carantină persoanelor care vin din această țară.
OMS îndeamnă statele să facă testări în masă pentru a identifica focare. Și spulberă iluzia că oamenii ar fi mai protejați vara.
Dr. Margaret Harris, purtătoare de cuvânt a OMS: Anotimpul nu pare să afecteze transmiterea virusului. Dar aceasta este afectată de adunările publice, de strângerea oamenilor împreună şi de nerespectarea distanţării sociale, de ignorarea măsurilor de precauţie.
Este un singur mare val al pandemiei, apreciază OMS.
Marea Britanie, care a introdus carantină peste noapte persoanelor care vin din Spania, a justificat acest lucru prin apariția unor indicii pentru valul 2.
Premierul Spaniei a criticat decizia Londrei, care reprezintă o lovitură dură pentru turismul spaniol, dominat de vizitatori britanici.
Pedro Sanchez, premierul Spaniei: Vorbim cu autorităţile britanice şi încercăm să le determinăm să reconsidere o măsură care, în opinia noastră, este nepotrivită.
Boris Johnson, premierul Marii Britanii: Să fim foarte clari referitor la ceea ce se întâmplă în Europa, printre unii prieteni europeni. Mă tem că începem să vedem, în unele locuri, semnele celui de-al doilea val al pandemiei.
Trei regiuni din Spania sunt pe lista neagră a Germaniei, care le-a recomandat cetățenilor săi să evite călătoriile turistice în Aragon, Catalonia și Navarra, din cauza numărului ridicat de infecții cu noul coronavirus.
sursa: TVR