Medicul Marius Capră a fost considerat principalul vinovat în cazul de dopaj „Corona Brașov”, din moment ce a primit cea mai mare pedeapsă, 4 ani de suspendare. Fostul oficial își asumă partea de vină din acest dosar, dar nu poate accepta ideea că a fost scos „țap ispășitor”. Într-o discuție cu ProSport, medicul a susținut că motivarea care a stat la baza pedepselor este „de 2 lei” și îl întrebă pe președintele Agenției Naționale AntiDoping, Cristian Balaj, dacă s-a implicat personal în pronunțarea pedepselor. Medicul Coronei Brașov susține: Comisia de Audieri din cadrul ANAD nu a analizat toate motivele sau nu și-a motivat în niciun fel decizia” La mijlocul acestei săptămâni, ANAD a organizat o conferință de presă, cu ocazia semnării unui acord de colaborare cu Federația „Sportul Românesc”, care vizează promovarea valorilor sportului curat. Cu această ocazie, Cristi Balaj a vorbit și despre cazul „Corona Brașov”. Fostul arbitru internațional a declarat că a făcut demersurile necesare la AMA/WADA (Agenţia Mondială Antidoping) pentru reducerea sancţiunilor jucătoarelor în cazul de dopaj. Medicul Marius Capră a reacționat pentru prima dată după decizia Comisiei de Audieri din cadrul ANAD, fiind „motivat” și de unele afirmații ale lui Cristian Balaj. Ai primit 4 ani de suspendare în cazul „Corona”, cea mai mare pedeapsă. Cum comentezi acest lucru? Din punctul meu de vedere este o pedeapsă foarte aspră, o pedeapsă pe care am să o contest în instanță. Pe tot parcursul anchetei am fost la dispoziția Comisiei de Audieri, le-am explicat cum am ajuns la clinică, le-am arătat scrisoarea medicală prin care am primit asigurări că lucrurile pe care le facem nu sunt interzise. Am citit și „Lista interzisă pe 2019” unde nu scrie nimic de LASER, unele fete au întrebat medicul echipei naționale și nu numai, dacă este bine să facă procedură. Mai pe scurt (…)