Universitatea Craiova primește vizita celor de la FCSB, duminică, 12 iulie, de la ora 21.00, în etapa a 7-a din play-off-ul Ligii 1, iar Mihai Rotaru le-a pregătit o surpriză elevilor lui Cristiano Bergodi. Universitatea Craiova se află pe primul loc în clasamentul play-off-ului Ligii 1, cu 38 de puncte, iar o victorie în fața rivalilor celor de la FCSB i-ar duce pe olteni la un pas de un nou titlu de campioni după 29 de ani de pauză. Mihai Rotaru i-a motivat pe jucătorii Craiovei înaintea meciului cu FCSB Conform Fanatik, Mihai Rotaru, patronul celor de la Universitatea Craiova, a decis să le facă o surpriză jucătorilor săi și le-a virat oltenilor banii pe luna iunie, cu toate că în primă fază a ajuns la un acord cu fotbaliștii din Bănie că vor renunța la banii pe iunie și noiembrie. Sorin Cârțu, președintele Universității Craiova, dezvăluia la începutul pandemiei de coronavirus că oltenii nu vor avea probleme din punct de vedere financiar. „Dacă întreruperea este în jurul a două luni, nu se va umbla la salariile jucătorilor. Am avut o discuție în sensul ăsta cu domnul Rotaru și mi-a explicat acest lucru. Jucătorii pot sta liniștiți”, anunța în martie președintele Universității Craiova, Sorin Cârțu. O victorie o duce pe Craiova la 4 puncte în fața CFR-ului În cazul unei victorii în fața FCSB-ului, Universitatea Craiova va face 41 de puncte după 7 meciuri jucate în play-off-ul Ligii 1. De partea cealaltă, trei puncte i-ar duce pe elevii lui Bogdan Argeș Vntilă pe locul 3, cu 31 de puncte, în fața celor de la Astra Giurgiu și FC Botoșani.
Meciul Universitatea Craiova FCSB se joacă duminică, 12 iulie, de la ora 21.00, în etapa a 7-a din play-off-ul Ligii 1, sezonul 2019 2020, LIVE VIDEO pe ProSport și la TV pe Digi Sport, Look Plus și Telekom Sport.
The post Mihai Rotaru i-a motivat pe jucătorii Craiovei înaintea meciului cu (…)