Este alertă în Tulcea, din cauza unui accident naval produs în localitatea Murighiol. Au fost implicate mai multe ambarcațiuni cu persoane. Din primele informații, trei sunt grav rănite.
Conform unei informări a IPJ Tulcea, în cele două ambarcaţiuni care se deplasau pe Dunărea Nouă şi s-au ciocnit se aflau turişti.
„O ambarcațiune în care se aflau 4 persoane, în timp ce naviga pe fluviul Dunărea, din amonte, braț Sfântu Gheorghe, cu intenția de a pătrunde pe Dunărea Veche, pe fondul nerespectării șenalului de navigație, a intrat în coliziune cu o altă ambarcațiune (în care se aflau 9 persoane) care se deplasa din sens opus. Ambii conducători au fost testați cu aparatul alcootest, pentru conducătorul primei ambarcațiuni, rezultând o valoare de 0, 34 mg/l alcool pur în aerul expirat”, anunță Poliția Tulcea.
Au intervenit o ambarcaţiune pentru transport scafandri şi trei ambulanţe ale serviciului judeţean de ambulanţă.
A fost trimis şi un elicopter SMURD al cărui echipaj a făcut evaluarea medicală.
Planul Roşu de Intervenţie presupune suplimentarea echipajelor medicale la faţa locului.
sursa: TVR