Preţul aurului a crescut semnificativ luni, pe fondul temerilor că extinderea pandemiei de coronavirus va încetini ritmul redresării economiei mondiale, dar și în contextul tensiunilor geopolitice dintre SUA şi China, transmit agențiile DPA şi Reuters, preluate de Agerpres.
Creşterea numărului de infecții în SUA şi în alte regiuni a afectat speranţele pentru o redresare economică rapidă şi a redus apetitul investitorilor pentru activele riscante.
De asemenea, tensiunile geopolitice au ca efect creşterea preţului aurului, perceput drept o investiţie de refugiu în vremuri de incertitudini.
Pe piaţa spot, uncia de aur a urcat luni dimineaţa cu 1%, la nivelul record de 1.929,90 dolari, depăşind vârful atins în septembrie 2011.
Metalul galben este sprijinit de măsurile agresive de relaxare monetară adoptate de multe bănci din întreaga lume, de când pandemia a dus la recesiunea economiei globale. Unii investitori se tem că aceste măsuri de politică monetară ar putea duce în cele din urmă la inflaţie.
Înainte de pandemia de COVID-19, cele mai multe bănci private le recomandau clienţilor să păstreze doar o mică parte din avuţie sub formă de aur. În prezent, unii dintre aceşti consilieri direcţionează până la 10% din portofoliile clienţilor spre metalul galben, pe măsură ce stimulente introduse de băncile centrale au redus semnificativ randamentele la obligaţiunile guvernamentale.
În aceste condiţii, să deţii aur este mai atractiv, chiar dacă nu aduce venit.
sursa: TVR