Critic National
critic national stiri 24/7

Producția de grâu se anunță cu 50% mai mică decât în 2019. România a fost anul trecut al doilea cel mai mare exportator din UE

România a devenit al doilea cel mai mare exportator de cereale din Uniunea Europeană, după Franţa. Dar pentru că seceta a afectat producţia, autorităţile vor să se asigure că atât grâul, cât şi alte cereale vor fi vândute mai întâi în ţară, anul acesta. Astfel, morarii vor putea lua credite garantate de stat să facă stocuri pe termen lung. Măsura este importantă şi pentru securitatea alimentară.

Mihai Bacrău cultivă cereale pe 600 de hectare în Ilfov. Din cauza secetei a obținut o producție de grâu chiar și de trei ori mai mică decât în mod normal: doar două tone la hectar.

La nivel național, producția de grâu se anunță cu 50% mai mică decât în 2019. Ministerul Agriculturii ia măsuri astfel încât recolta să asigure consumul intern.

Unitățile de morărit și panificație vor putea lua credite garantate de stat pentru a cumpăra grâul necesar în panificație, aproximativ 2,2 milioane de tone. Măsura vine în contextul în care România a exportat anul trecut o cantitate record de cereale, peste 10 milioane de tone. Și a devenit al doilea cel mai mare exportator în domeniu din Uniunea Europeană, după Franța, arată datele Eurostat.

În timp ce România a exportat cantități tot mai mari de cereale, prețul produselor de morărit și panificație a crescut cu peste 3% de la sfârșitul anului trecut și până la începutul verii, arată datele Institutului Național de Statistică.

Unul dintre motivele pentru care cerealele sunt vândute în cantități mari în straintate este tocmai acela că morarii nu au bani suficienți pentru stocuri pe termen lung.

sursa: TVR

Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Adauga raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Comunicate de presa

Revista Presei

Anunturi