Mirel Rădoi are mulți fani în rândul suporterilor naționalei, dar nu puțini sunt cei care cred că fostul selecționer de la U21 nu are încă „argumentele” pentru poziția pe care a ajuns. Unul dintre aceștia este Anghel Iordănescu. Fostul mare jucător și antrenor al României are alte variante pentru postul de selecționer. Sub comanda lui Anghel Iordănescu, România fost prezentă ultima dată la un turneu final, la Euro 2016. „Generalul” crede că soluțiile Dan Petrescu sau Răzvan Lucescu pe banca „tricolorilor” ar fi fost mai bune decât varianta Mirel Rădoi. Soluția Mirel Rădoi, contestată de Anghel Iordănescu: „De ce el?” „(ce zici de numirea lui Rădoi la echipa națională, n.r.) Una logică și așteptată, pentru că el obținuse o performanță deosebită cu echipa de tineret a României. Dar totuși mă întreb, de ce Mirel Rădoi?! Nu poți să-i omiți pe Lucescu, pe Ienei, pe Hagi. Nu poți să-l omiți pe Dan Petrescu. În momentul de față e cel mai bun pe care-l avem! La fel și Răzvan Lucescu, care a făcut o performanță fantastică cu PAOK și știu ce înseamnă fotbalul grecesc. Știu ce înseamnă să câștigi Liga Campionilor Asiei. Din acest punct de vedere sunt rezultate deosebite. Iar Răzvan putea fi oricând o soluție pentru echipa națională”, a declarat Anghel Iordănescu pentru Gsp. „Tata Puiu” este convins că aducerea unor selecționeri străini, cum a fost cazul lui Christoph Daum, este o greșeală. Mentalitatea jucătorului român nu poate fi „descifrată” decât de antrenorii familiarizați cu fotbalul românesc „Mentalitatea jucătorului român n-o schimbi peste noapte. Este greu să o schimbi. Asta e una dintre slăbiciunile fotbaliștilor noștri. Mentalitatea și educația profesionistă pe care ar trebuie să o aibă”, a mai declarat Anghel Iordănescu. După ce a ajuns într-o semifinală istorică la Campionatul European de tineret de anul trecut, Mirel Rădoi este decis să ducă naționala (…)