Tot mai multe focare de coronavirus și risc de carantinare a localităților

Brașovul și Argeșul continuă să fie județele cu cele mai multe cazuri raportat la numărul de locuitori. Însă focarele se înmulțesc și în alte zone din țară. La Galați sunt 23 de angajați ai spitalului de copii, găsiți pozitivi, iar la Iași 10 de la Compania de Transport Public.

Brașovul și Argeșul continuă să fie județele cu cele mai multe cazuri raportat la numărul de locuitori. Însă focarele se înmulțesc și în alte zone din țară. La Galați sunt 23 de angajați ai spitalului de copii, găsiți pozitivi, iar la Iași 10 de la Compania de Transport Public.

În județul Argeș, localitățile Pitești, Mioveni, Ștefănești, Costești, Bălilești, Bascov, Brăduleț, Buzoești, Davidești, Micești, Stâlpeni și Vulturești sunt monitorizate pentru că au depășit limita de trei infectați la mia de locuitori. Și în comuna Călinești, la un centru al Direcției de asistență socială au fost înregistrate foarte multe cazuri. Prefectul județului spune că decizia carantinării nu va fi luată fară o analiză complexă.

Consiliul Județean a anunțat deja măsuri suplimentare. Administratorii piețelor și magazinelor vor monitoriza permanent dacă se păstrează distanța, dacă vânzătorii și clienții poartă măști și, în cazul personalului, și mănuși. Au fost suspendate toate târgurile, bâlciurile și evenimentele publice, ca și activitățile de agrement în piscine, până în 8 august.

Crește numărul focarelor și în Galați. La spitalul de copii sunt zeci de infectați.

Și la serviciul de ambulanță sunt patru cadre medicale pozitive. Alți șase angajați care au intrat în contact cu cei patru au fost trimiși acasă, în izolare.

Cadrele medicale spun că s-au protejat cât au putut de mult la serviciu însă virusul l-au luat din exteriorul unităților sanitare.

În Galați există o transmitere comunitară intensă iar una dintre explicații ar fi faptul că este perioadă de concedii. Multe dintre cadrele medicale s-au infectat după ce au intrat în contact cu prieteni sau rude care s-au întors din vacanță.

Crește vertiginos numărul de cazuri de coronavirus în toate județele Moldovei – 244 de noi infectări, cele mai multe 68 sunt în județul Bacău. La Iași un nou focar a fost descoperit la Compania de Transport public – 10 angajați din rândul personalului TESA sunt infectați. Conducerea companiei a decis reorganizarea activității.

sursa: TVR


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.