Mutare de răsunet în rugby-ul românesc. Timișoara Saracens l-a ”repatriat” pe internaționalul Mihăiță Lazăr, pilierul care a jucat 12 ani în Hexagon, unde a și cucerit de două ori titlul de campion al Franței. Pilierul ajuns la 33 de ani a spus că și-a dorit să își termine cariera alături de fratele său, Dorin Lazăr, jucător de Linia a III-a. Mihăiță Lazăr va împlini în toamnă 34 de ani. S-a născut la Iași, unde a și evoluat pentru Politehnica. Ulterior, au urmat 12 ani în rugby-ul francez, al echipe din primele două ligi precum Saint-Etienne, Pays d’Aix, Castre, Grenoble sau Oyonnax. ”Am ales să vin la Timișoara pentru că mi s-a părut un proiect interesant, de viitor. Îmi doresc să se întâmple lucruri bune mai departe. Îmi doresc ca clubul să meargă mai departe cu performanța. Este o provocare. Am fost profesionist și sunt profesionist în continuare, așa că las faptele să vorbescă și vom vedea pe parcursul campionatului cum stau lucrurile. A contat în această decizie și faptul că fratele meu joacă aici de zece ani. Mi-am dorit ca în ultimii mei ani ai carierei să mi-i petrec alături de el. Am mai avut o perioadă, înainte ca eu să plec din țară, când am jucat împreună, dar a fost scurtă”, a spus Mihăiță Lazăr.
Mihăiță Lazăr: ”Va fi un regal și pentru corpul meu” După 12 ani în Franța, una dintre puternicele națiuni rugbystice ale lumii, Mihăiță Lazăr spune că simte nevoie să nu mai joace partide cu dueluri atât de tari, mai ales că este pilier. ”O să mă antrenez ca și până acum. Nici eu nu mai sunt la prima tinerețe. Va fi un regal și pentru corpul meu după ațâția ani în care am tras de el. Va fi o coborâre de nivel binevenită. Îmi doresc să împărtășesc cât mai mult din experiența cu care am venit. Acest aspect este foarte important pentru tinerii din echipă”, a mai spus Lazăr. ”O echipă puternică de rugby începe cu un pachet de înaintare măsură” (…)