Două persoane care protestau marţi în Piaţa Victoriei au fost duse la Poliţie pentru a fi identificate şi sancţionate, după ce au refuzat să se legitimeze la cererea forţelor de ordine. Aproximativ 100 de persoane au manifestat acolo faţă de măsurile luate de guvern împotriva răspândirii noului coronavirus, despre care protestatarii spun că nu există.