Vara se apropie de final, însă litoralul rămâne la fel de aglomerat ca în plin sezon. O sută de mii de turiști au ales să petreacă la mare zilele acestea. Pe plajele arhipline prea puțini sunt cei care respectă regulile de distanțare. Iar amenzile nu schimbă cu nimic situația. Mulți turiști s-au contaminat pe litoral în ultimele săptămâni, avertizează medicii. Corespondenta TVR, Ana Maria Stancu, relatează de la Costinești.
Rămâne de văzut în perioada următoare cât de sigură a fost vacanța turiștilor pe litoralul românesc. Cei mai mulți dintre ei stau pe malul mării, nu respectă distanța recomandată de autorități.
Distanțarea nu este respectată nici în zona șezlongurilor. Deși administratorii plajelor le amplasează corect, turiștii și le mută după poziția soarelui sau în locul unde au umbră.
Cei mai mulți au spus că nu se protejează în niciun fel pentru că sunt în vacanță și vor să se simtă liberi.
Azi-noapte, autoritățile care au făcut verificări au aplicat amenzi în valoare de 130 de mii de lei. Au acționat peste 300 de polițiști, jandarmi, polițiști locali și alți reprezentanți ai instituțiilor publice.
sursa: TVR