Școlile au devenit, peste noapte, mai sigure. Nu pentru că ar fi fost renovate, nu pentru că ar fi fost racordate la canalizare sau, mai știi, le-ar fi făcut un sistem de încălzire centralizată pentru iarnă. Nu pentru că ar fi fost schimbat mobilierul școlar, pentru că ar fi întărit paza (cu senzori de mișcare și camere video) sau pentru că s-ar fi introdus controversatul curs de educație sanitară ca materie obligatorie. Nici măcar pentru că s-ar fi redeschis cabinetele medicale din fiecare școală și ar fi fost dotate cu aparatură de intervenție în cazuri de urgență. La urma-urmei, de unde să aibă bani primarii pentru așa ceva, tocmai în aceste zile în care sunt preocupați să drămuiască bine banii primăriilor pentru propriile campanii electorale? Că nu e primar să nu-și dorească un nou mandat. Școlile au devenit mai sigure pentru că părinții copiilor trebuie să dea declarație pe propria răspundere că au copii sănătoși, numai buni de integrat în sistemul de educație.
Într-un sistem educațional oricum contaminat cu toate bolile, de la anemia financiară, la reumatism profesoral, COVID-ul este o sursă nesperată de oxigen pentru cei care ar fi trebuit să-l reformeze. Ce alibi mai bun decât frica pentru a te ghemui în drum și a nu mai face niciun pas înainte? Tot e un câștig faptul că nu se mai pune problema (sau se pune?) unui an de educație online, indiferent de condițiile sanitare ale comunității cu pricina. Să-i educi pe copii pe calculator atunci când cel puțin jumătate dintre ei nu au calculator, sau conexiune, sau electricitate sau toate laolaltă înseamnă că crești exponențial numărul analfabeților funcționali la nivel național.
Prin urmare, părinții, calificați peste noapte ca virusologi, trebuie să dea declarație pe proprie răspundere că copilul lor nu are niciun semn de infecție, nu a fost diagnosticat cu COVID și nici nu a stat în (…)