Critic National
critic national stiri 24/7

Simona Halep și-a aflat adversara din primul tur al turneului de la Praga! Posibil duel românesc în runda următoare

Simona Halep (28 de ani, locul 2 WTA) va reveni pe terenul de tenis în cadrul turneului de la Praga, împotriva slovene Polona Hercog (29 de ani, locul 45 WTA). După șapte luni de pauză forțată din cauza pandemiei de coronavirus, Simona Halep s-a retras de la turneul de la Palermo, însă a ales să meargă la Praga și s-a arătat încrezătoare la plecarea din România. Simona Halep – Polona Hercog, în primul tur la Praga Românca nu a mai participat la un turneu de tenis din februarie, când a cucerit titlul la Dubai, iar prima ei adversară după această pauză nedorită va fi Polona Hercog. Cele două jucătoare de tenis s-au mai întâlnit doar de două ori pe teren, iar Simona Halep a avut câștig de cauză în ambele rânduri, la Miami și la Eastbourne, în martie, respectiv iunie 2019. Meciul dintre Simona Halep și Polona Hercog se va juca luni, 10 august, nu mai devreme de ora 12:00. Posibil duel românesc la Praga Dacă își învinge prima adversară, Simona Halep ar putea juca în turul secund cu Patricia Țig, care trebuie să treacă de sportiva din Cehia, Barbora Krejcikova. De asemenea, Irina Begu va juca în primul act cu Daiana Iastremska, jucătoare de tenis din Ucraina, iar Ana Bogdan va întâlni o sportivă venită din calificări. Simona Halep: „Sunt puțin stresată” Fostul lider mondial recunoaște că își face griji în ceea ce privește coronavirusul, dar încearcă să rămână optimistă. „Da, mi-am dorit tare mult să înceapă turneele, sunt însă puțin stresată, dar cred că o să fie bine. Nu am nici cea mai mică idee cum va fi fără spectatori, nu am jucat încă fără spectatori, o să văd săptămâna aceasta și sper să nu fie atât de ciudat. Am găsit și o parte bună în această pauză forțată, am stat acasă, m-am odihnit, aveam mare nevoie de o pauză toatală, pentru că au fost ani de zile în care am jucat săptămână de săptămână. A fost bine, am luat pozitivul, am stat cu (…)

cititi articolul complet în ProSport


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Adauga raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




Comunicate de presa

Revista Presei

Anunturi