Critic National
critic national stiri 24/7

Super rally, în premieră pe străzile din Deva! Competiția ajunge în județul lui Mihai Leu

Peste 30 de piloți din România, Bulgaria și Italia iau startul sâmbătă dimineață în prima etapă a Campionatului Național de Super Rally powered by Superbet, care se desfășoară pe circuit stradal în centrul municipiului Deva. Este pentru prima oară când competiția organizată de Mihai Leu ajunge în județul său natal. “Sunt onorat că pot organiza chiar prima etapă din acest an chiar la Deva. Va fi un traseu spectaculos și sunt convins că vom avea un start excelent. M-am bucurat să văd și toți oamenii cu măști la prezentare”, a declarat Mihai Leu. Acesta va pilota, în cadrul etapei, un Ferrari 458 Challenge, cu care a și devenit campion național de viteză în coastă în 2019. Leu i-a făcut o surpriză unei spectatoare, iar sâmbătă va sta în dreapta lui pe una dintre manșe. La evenimentul organizat în parteneriat cu Primăria Deva vor mai fi prezenți Dani Oțil, cu un prototip Radical, campionul de raliuri Vali Porcișteanu, dar și Costel Cășuneanu, câștigător al sezonului 2019 la super rally. Cursa se va desfășura într-o singură zi, sâmbătă, urmând ca prima parte să fie dedicate antrenamentelor, iar a doua pentru manșele de concurs. Mihai Leu, campion național absolut de raliuri după numai 5 ani În 1998, Mihai Leu a anunțat că își va începe o carieră în automobilismul sportiv. Pe un Ford Ka, acesta a reușit să câștige cupa monomarcă, iar ulterior a avut o ascensiune spectaculoasă. În 2001, a reușit prima victorie în clasamentul general, la Raliul Sibiului, iar în 2003 a devenit campion național absolut de raliuri, întrerupând hegemonia instalată de mulți ani de Titi Aur. A pilotat în Campionatul Național de Raliuri până în 2008, atiunci când a decis să se ocupe de partea de management, având atât o echipă care a cucerit titlul, cât și a fost promotor pentru etape precum Raliul Aradului și (…)

cititi articolul complet în ProSport


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Adauga raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.