Suporterii lui Dinamo îi trag la răspundere pe investitorii spanioli: „Vrem să știm dacă s-au plătit datoriile”. Nu cer restituirea împrumutului | EXCLUSIV ProSport Live

Alexandru Anghel, membru în Asociația „Doar Dinamo București”, a cerut în direct la ProSport Live ca noul acționariat din „Ștefan cel Mare” să plătească datoriile cât mai repede. Acesta susține că există niște datorii urgente pe care investitorii spanioli au promis că le vor plăti și toată suflarea roș-albă așteaptă ca aceștia să se țină de cuvânt. Dinamoviștii cer plata datoriilor „Știu că trebuia să vină niște bani de la investitorii spanioli, pentru că sunt niște plăți urgente de câteva sute de mii de euro. Aș dori, dacă se poate, să îmi confirme domnul Șerdean că au apărut respectivii bani și că s-au făcut plățile pentru aceste datorii urgente”, a spus Alexandru Anghel, la ProSport Live. Prezent în studioul ProSport Live, Dorin Șerdean, omul care a intermediat negocierile între Ionuț Negoiță și investitorii spanioli, a răspuns: „În momentul ăsta, nu pot să vă confirm”. „Asta e o chestie care ni s-a promis”, a completat Alexandru Anghel. „Am zis în momentul ăsta. Azi e altceva. Astăzi ar putea apărea banii. Acum nu pot să confirm”, a intervenit Dorin Șerdean. Suporterii nu doresc restituirea împrumutului „Pretențiile noastre sunt să se echilibreze cât mai repede balanța financiară a clubului. Pentru asta este nevoie de aproximativ trei milioane de euro. Nu considerăm că este prioritară restituirea împrumuturilor. Prioritar este să se echilibrezi finanțele unei companii. Eu sunt de meserie și știu despre ce vorbesc. E vorba de datorii către jucători, către terți, datorii care nu pot fi amânate. Am înțeles că se dorește jucarea meciurilor pe Arena Națională, trebuie o plată în avans. MAi sunt și altele pe care sunt convins că le poate spune și domnul Șerdean”, a spus Alexandru Anghel. „Sunt multe (n.r. datorii)”, confirmat Dorin Șerdean, prezent în studioul ProSport Live. The post Suporterii lui Dinamo îi trag la răspundere pe investitorii spanioli: (…)

cititi articolul complet în ProSport


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.