Partida de la Voluntari a ridicat un mare semn de întrebare. Pot noile achiziții de la FCSB să ajute echipa lui Toni Petrea? Marius Briceag, Alexandru Buziuc și Sergiu Buș au adunat, în tricoul roș-albastru, mai multe critici decât reușite. Iar cifrele lor nu arată deloc bine. În patru partide niciunul dintre ei nu a rămas pe teren 90 de minute. FCSB a pierdut la Voluntari primul meci din acest campionat. Nu se face o gaură în cer, pentru un pas greșit, dar rezultatul este unul surprinzător mai cu seamă că „roș-albaștrii” veneau după o serie superbă de trei meciuri, toate câștigate cu același scor: 3-0. Duelul în care brazilianul Eric a „dansat” în fața unor jucători cu pretenții de națională a arătat că la FCSB sunt în continuare probleme serioase. Mai cu seamă pe faza defensivă, unde Gigi Becali a semnat contractul cu un singur fotbalist. „Greșeală mare de tot a lui Briceag” Marius Briceag a fost adus „liber de contract”, după despărțirea de CS Universitatea Craiova. Cu FC Voluntari a fost prima oară titular. A ieșit la pauză, după ce a greșit la golul care a adus deschiderea scorului. „Mailat pleacă printre fundașii centrali, Briceag în loc să strângă cu adversarul, el iese, nu știu ce vrea să facă. Îl are în față, dar el merge în direcție opusă. E o fază foarte simplă ca fundaș, greșeală mare de tot a lui Briceag. E inacceptabil să faci o astfel de greșeală la nivelul ăsta.”, a explicat Ilie Dumitrescu la Digi Sport. Marius Briceag a jucat de două ori până acum. 45 de minute cu Astra, când a intrat la pauză, și prima repriză a partidei cu FC Voluntari. Atacantul care „le are pe toate” nu a marcat niciun gol FCSB are emoții și cu jucătorii de atac pe care i-a adus. Gigi Becali își punea mari speranțe în Sergiu Buș, un fotbalist pentru care s-a luptat cu CFR Cluj, dar și cu o echipă din Polonia. „Dă cu capul, are viteză, forță, le are pe (…)