Cosmin Contra a mai primit o veste bună. Rufo Collado a mers joi în cantonamentul de la Săftica și a semnat prelungirea contractului cu Cătălin Măgureanu (20 de ani), unul dintre preferații antrenorului. Noua conducere de la Dinamo pare a fi preocupată și de viitorul clubului, nu doar de transferuri cu randament imediat. Borja Valle (28 de ani), portarul Tomas Osorio (31 de ani), mijlocașul Janusz Gol (34 de ani) sau atacantul Adam Nemec (34 de ani) sunt câțiva dintre ultimii veniți în Ștefan cel Mare. Cosmin Contra, încă un „transfer”! Cătălin Măgureanu a semnat pentru 4 ani cu Dinamo După valul de străini aduși sub comanda lui Cosmin Contra, tehnicianul și-a asigurat și prezența unuia dintre jucătorii de viitor ai echipei. Directorul sportiv al echipei, Rufo Collado a mers azi la Săftica și a semnat noul contract cu atacantul născut în 2000, anunță Gsp. Măgureanu a fost folosit de fostul selecționer în eșecul 0-1 cu Chindia Târgoviște, atunci când atacantul a fost introdus pe teren în ultimele minute. Monitorizat de Inter Milano și AS Roma Măgureanu a fost promovat la echipa secundă a lui Dinamo de către Florentin Petre în urmă cu 5 ani. Jucătorul a ajuns în Ștefan cel Mare după desființarea academiei marii rivale de la FCSB. În acea perioadă, tânărul jucător a fost monitorizat de Inter Milano și AS Roma, dar a fost și unul dintre remarcații lui Mircea Rednic. Același Mircea Rednic nu s-a sfiit să îl critice extrem de dur în timpul cantonamentului din iarna lui 2019. „Măgureanule, joci numai în exterioare și devieri și dai mingea numai la ei”, a urlat tehnicianul în timpul unui amical pierdut de Dinamo cu Hajduk Split, 0-2. Cătălin Măgureanu a revenit la Dinamo din Liga 3, acolo unde a jucat pentru CS Afumați. Anterior, atacantul a fost la la Dunărea Călărași, în Liga 2, și a prins doar 3 minute. Măgureanu este eligibil pentru (…)