Critic National
critic national stiri 24/7

Lumea celor care trăiesc în tăcere este greu încercată în această perioadă de pandemie

Pentru persoanele cu deficiențe de auz, comunicarea cu cei din jur a devenit mult mai dificilă de când suntem nevoiți să ne protejăm purtând mască.

Pentru persoanele cu deficiențe de auz, comunicarea cu cei din jur a devenit mult mai dificilă de când suntem nevoiți să ne protejăm purtând mască.

Cele mai multe persoane cu deficiențe de auz citesc pe buzele celor din jur și numai așa reușesc să comunice.

Masca reprezintă o piedică uriașă pentru acești oameni. Se simt discriminați și neajutorați. Mai ales în școli, unde purtarea măștii este obligatorie. Dacă aceasta ar fi înlocuită cu viziera, viața le-ar deveni mai ușoară.

Gelu Bogdan este de meserie tehnician dentar și absolvent al facultățîi de Psihologie și Științe ale Educației din Cluj-Napoca. De asemenea este inițiatorul, fondatorul și președintele Asociației Naționale a Interpreților Autorizați în Limbajul Mimico-Gestual.

S-a implicat în numeroase activități și proiecte desfășurate în folosul acestei comunități. Pandemia însă le-a dat viața peste cap.

Pentru Rodica, limbajul mimico-gestual este a doua limbă maternă, încă din copilărie, de când a rămas o deficiență de auz. Alături de Gelu, soțul său, Rodica a luptat neîncetat pentru drepturile persoanelor surde. Au creat și au publicat primul dicționar de limbaj mimico-gestual din România.

Pentru cei cu deficiențe de auz, limbajul semnelor este limba lor maternă. Cuvintele noastre nu seamănă cu cele ale lor. În acest caz, o problemă este și la scoală, unde nu toți profesorii știu limbajul semnelor.

Măștile transparente nu ar fi o deloc o soluție bună, ci vizierele.

Indicat ar fi ca acolo unde copii care nu aud să primească tablete pentru învățământul online, însă și un sprijin, adică o persoană cu auz care cunoaște limba semnelor și astfel să îi ajute la școală.

Potrivit ultimilor date statistice, în decembrie 2018, în România erau înregistrate 23.564 de persoane surde, din care 21.733 adulți și 1.831 copii.

 

 

 


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Adauga raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




Comunicate de presa

Revista Presei

Anunturi